3dots.ro

Suceava. Fiul unei femei de serviciu a ajuns director la școala unde lucrează mama lui – video

Suceava. Fiul unei femei de serviciu a ajuns director la școala unde lucrează mama lui – video
Din articol:

O femeie de serviciu din județul Suceava poate spune că are mulțumirea de a-și vedea eforturile pe care le-a făcut pentru a-și susține copiii la facultate încununate, fiul său fiind chiar directorul școlii la care încă lucrează.

Elena Negru s-a angajat femeie de serviciu la școala din localitatea suceveană Bilica în urmă cu mai bine de 16 ani, ca să își poată susține copiii la facultate, iar acum, după multă trudă, poate spune că vede împlinite roadele sacrificiilor sale.

Elena Negru povestește cu duioșie în glas despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-și vedea copiii împliniți, spunând că nu îi pare rău de nimic.

”Am făcut și eu liceul, am învățat, am fost premiantă. M-am căsătorit și n-am mai mers mai departe. Visul meu era să fiu învățătoare. După aceea am cusut goblenuri. Când erau cei mari în facultate, m-am angajat femeie de serviciu”, susține Elena Negru.

Suceveanca a reușit să le insufle copiilor săi dragostea sa pentru carte și le-a explicat încă de mici importanța învățăturii.

Cu timpul, a reușit să le ofere o educație superioară fiecăruia, bucurându-se astăzi de realizările lor.

”Am trei copii: domnul director, o fată care e profesoară de Engleză, și încă o fiică mai micuță, care e consilier de probațiune la Suceava”, a explicat femeia.

De curând, suceveanca a tras cot la cot cu fiul său pentru a susține procesul de renovare al mai multor săli de curs

Alături de echipa de muncitori și de fiul său, doamna Elena a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și ajuta copilul în perioada lucrărilor.

”Două nopți nu am dormit, numai câte o oră și după aceea când mergeam acasă nu mai puteam de durere. Și mâinile, și picioarele, și nu am mai putut…

Da, normal, ca să îmi ajut băiatul. Și nu mai spun că noi am dat mesele la oamenii care au lucrat, veniți din noiembrie. Și când nu aveau am făcut și mâncare. Cumpăram din pensia soțului meu, pensie minimă”, povesteșt femeia, mândră de sprijinul pe care i l-a oferit fiului ei.

Fiul său, Costică Negru, care este directorul școlii de mai bine de 13 ani, se declară absolut mândru de cea care i-a dat naștere, spunând că este o adevărată împlinire pentru toată familia faptul că atât el cât și surorile lui au ajuns acolo unde și-au propus cu ajutorul mamei lor

”Da, mama mea este femeie de serviciu. Cu banii câștigați, de cele mai multe ori puțini, m-a ținut în școli, la liceu și la Universitate. Am făcut liceul la Hurmuzachi și universitatea la Suceava, am făcut Facultatea de Istorie – Geografie, ca specializare sunt profesor de istorie și geografie.

Sunt director de 13 ani, iar vechime în învățământ în total 22 de ani”, a declarat Costică Negru, fiul Elenei Negru, directorul Școlii ”George Tofan” din localitatea Bilica.

Elena Negru mărturisește că așteaptă cu nerăbdare ca în toamnă să iasă la pensie, chiar dacă e conștientă că nu va câștiga foarte mult, mai puternic rămâne sentimentul că și-a ajutat odraslele să ajungă ”cineva în viață”.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs