În septembrie 1983, autorităţile depuneau toate eforturile pentru a da de urma celor care pătrunseseră peste noapte în postul de miliție din comuna Osica de Sus, o aşezare aflată între Slatina şi Caracal, la 52 kilometri de Scorniceşti, locul de naștere al liderului comunist Nicolae Ceaușescu, şi furase armament.

Spargerea depășea cu mult limitele unei infracțiuni care să nu fi avut și un alt plan în spate, așa că, în primă fază, grija cea mai mare a fost aceea de a asigura securitatea familiei Ceaușescu.

Temerile millițienilor nu erau fără temei, într-adevăr pericolul plutea în aer, câţiva români puseseră însă la cale planul de a scăpa naţiunea de Ceauşescu. Iar spargerea de la Osica era primul pas concret pe care-l făcuseră.

Creierul operaţiunii era profesorul Raul Volcinschi (1923-2011), un luptător anticomunist care a forţat la 5 mai 1957 evadarea din beciurile Securităţii din Cluj-Napoca.

Lector universitar, Volcinschi fusese arestat pentru că îndemnase studenţii să se solidarizeze cu Revoluţia anticomunistă din Ungaria, din octombrie 1956. Condamnat la 25 ani de închisoare, profesorul Raul Volcinschi a dovedit că voinţa sa este neînfrântă, şi după eliberarea deţinuţilor politici din 1964. 

Cel de-al doilea era Viorel Rovenţu, șoferul unei autobasculante de 16 tone, care lucra pe şantierul Işalniţa. Întâlnirea cu profesorul Volcinschi s-a produs în 1981, în parcul Romanescu din Craiova.

Aşezaţi întâmplător pe aceeaşi bancă, intelectualul şi muncitorul au început un dialog, ajungând să critice regimul comunist. ”Dacă aş avea ce-mi trebuie, i-aş termina“, a spus Rovenţu, iar Volcinschi a apreciat declarația: ”De oameni ca tine are nevoie ţara“.

După o tatonare îndelungă, pentru că fiecare se temea ca nu cumva celălalt să fie un agent al Securității, Rovenţu a fost prezentat în cercul de complotişti care urmărea lichidarea lui Nicolae Ceauşescu.

Complici erau Tudor Bugnariu – primul primar al Clujului după 23 August 1944, fost decan la Filosofie – şi Mircea Stoica, şeful catedrei de Drept de la ASE, care vedeau în eliminarea fizică a lui Ceauşescu singura cale de salvare a ţării. 

Viorel Rovenţu a făcut să adere la acest grup încă două persoane – prieteni de încredere de-ai săi, Petrică Năstase şi Nicolae Stanciu. Cei trei erau din Giurgiu, simpli oameni ai muncii. 

În toamna lui 1983, Ceauşescu se pregătea de obișnuitul său turneu în țară, vizitele sale, de lucru, urmând să constatate producţiile-record din agricultură. 

Grupul a decis că e timpul să acţioneze. Au stabilit data acțiunii – 17 septembrie 1983, atunci când dictatorul urma să vină în Gostinu de Giurgiu. Locul asasinatului fusese ales: o curbă dublă de pe traseul prezidenţial, care ar fi permis trăgătorului și însoțitorilor săi să se facă nevăzuţi fără prea mare greutate.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie 1083, Rovenţu şi Năstase au spart postul de poliţie din Osica de Sus, declanşând alarma autorităţilor. Securitatea a decis ca orice ieşire în țară a lui Ceauşescu să fie amânată până la prinderea făptaşilor.

Deşi nu existau indicii la ce le-ar folosi hoţilor armele, securiştii şi miliţienii luau în calcul că ar putea fi folosite într-un atac armat împotriva lui Ceauşescu.

După o urmărire ca-n filmele de acțiune, care s-a întins pe mai multe judeţe din sudul ţării, Rovenţu şi Năstase au fost prinşi la finele lui septembrie, lângă Constanţa, la Palazu Mare. La capturarea lor s-a deplasat însuşi Tudor Postelnicu, şeful Securităţii din acea perioadă. 

Fapta celor doi a fost încadrată ca o tentativă de ”atentat pentru a fugi în străinătate“, numele lui Ceauşescu nefiind menționat în cadrul anchetelor. Complotiștii erau conștienți că dezvăluirea adevăratei lor intenţii echivala cu o condamnare la moarte, astfel stabiliseră să spună că voiau, de fapt, să spargă un CEC.

La rândul lor, anchetatorii au acoperit în documente adevăratul obiectiv al acțiunii, pentru a nu arăta Partidului că însuşi conducătorul este vulnerabil.

Ca dovadă că ştiau de ce au fost furate armele, ei i-au condamnat la moarte pe toţi cei trei muncitori, prin sentinţa Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti din 12 octombrie 1983. Infracţiunea oficială: furt calificat în dauna avutului obştesc, cu consecinţe deosebit de grave.

Pedeapsa a fost comutată în ani grei de închisoare cu executare, dar nici Revoluţia din Decembrie 1989 nu le-a adus complotiştilor eliberarea. În timp ce la TVR, ”disidenţii“ erau prezentaţi cu respect încă din 22 Decembrie ’89, liderul grupului, Viorel Rovenţu, a fost eliberat din închisoare abia la 15 martie 1999.

Eliberarea s-a produs abia în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, prin graţiere, în urma repetatelor demersuri făcute de profesorul Volcinschi, susţinut de procurorul general Gheorghe Robu. Rovenţu a pierdut legătura în închisoare cu ceilalţi doi, iar din informaţiile care există până în prezent rezultă că Nicolae Stanciu a încetat din viaţă după eliberare, iar Petrică Năstase este în viaţă.

De atunci, complotistul Rovenţu se zbate să obţină recunoaşterea statutului de luptător anticomunist. El locuieşte în continuare în Stăneşti, judeţul Giurgiu, are o stare precară materială şi de sănătate din cauza maltratării din închisoare.

Singura sursă de venit o aduce fiul său de vârsta majoratului, medaliat la concursuri de arte marţiale, care a abandonat şcoala şi munceşte pe un şantier pentru a-şi întreţine familia.