Singur în Tokyo, dacă n-ar fi fost ajutat, n-ar mai fi putut concura și deveni campion olimpic
Una dintre cele mai frumoase povești petrecute la Jocurile Olimpice îl are în prim-plan pe atletul jamaican Hansle Parchment, medaliat cu aur în proba de 110 metri garduri.
Orele de antrenament asiduu, munca, abnegația, devotamentul, restricțiile, toate sunt îndurate de sportivi și consumate în doar câteva clipe de competiție.
Experiența atletului jamaican la prestigioasa competiție sportivă a fost foarte aproape să se transforme într-un fiasco și asta pentru că Hansle Parchment era să rateze semifinala, după ce s-a rătăcit prin Tokyo.
Salvarea atletului a venit într-un mod total neașteptat. El a primit bani necesari pentru o cursă de taxi de la o voluntară, și asta i-a permis să ajungă la timp pentru a concura în semifinală, unde a încheiat pe locul secund, în urma americanului Grant Holloway.
Ordinea s-a inversat în finală: Hansle Parchment l-a învins pe Holloway, jamaicanul obținând aurul olimpic și devenind personajul uneia din poveștile de neuitat la această ediție a Jocurilor Olimpice.
”Am văzut-o pe această voluntară şi efectiv a trebuit să cerşesc, iar ea mi-a dat bani pentru a putea lua taxiul. Şi aşa am reuşit să ajung la stadion, având suficient timp să mă încălzesc până să concurez”, a povestit jamaicanul, potrivit The Guardian.
”Ai fost esenţială pentru ca eu să mă calific în finală în acea zi”, i-a transmis Hansle Parchment voluntarei, după ce ei s-au revăzut.
După ce i-a mulțumit, atletul jamaican i-a returnat banii împrumutați și i-a dăruit un tricou al reprezentanților Jamaicăi la Jocurile Olimpice.