Se împlinesc 40 de ani de când ne-a părăsit Amza Pellea. Dumnezeu să-l odihnească!

Tudor Gheorghe a rememorat o serie de întâmplări din prietenia sa de o viață cu Amza Pellea, despre ultimul spectacol la care au urcat pe scenă amândoi și despre cum marele actor şi-a presimţit sfârşitul.

”Şi când am ajuns la Arad, după spectacol, ne aştepta preşedintele Comitetului de Cultură, un tip minunat de altfel, la restaurant, jos, cu o masă pregătită şi spunea „hai că am adus nişte vin de la Şiria, un vin foarte bun, nişte fripturi, cutare şi beţi şi voi liniştiţi că mâine aveţi spectacole”. Aveam două spectacole, pe zi, două, da?

Ei bine, m-am dus la Amza în cameră să-l chem şi mi-a zis „băi, Micule, nu merg că nu mă simt bine. Nu mă simt eu bine”. Zic „păi ce ai mă? Merg, bei un pahar de vin şi … „, zice „nu merg, mă, că nu pot să mănânc şi nu pot să beau nimic”.

Am coborât la nea Titi Bălteanu, impresarul nostru, şi îi zic „nea Titi, Amza nu vrea”. Zice, „ei, lasă, lasă, lasă, mă duc eu mai târziu şi îi duc ceva în cameră”.

A doua zi, de dimineaţă, la micul dejun, Amza n-a venit. Vine nea Titi disperat „lu Amza îi e rău, nu îi e bine. N-a mâncat nimic, nu vrea nici să mănânce, hai la el”. M-am dus sus „băi, mergem la un spital, ceva?”.

Zice „nu, nu, mergem acasă, mergem la Bucureşti direct”. Zic „păi avem spectacole, două”, la care el „rămâi tu şi faci spectacolele amândouă”. Zic „păi ma omoară lumea, că scrie Amza Pellea şi Tudor Gheorge. Eu nu fac aşa ceva, nu se poate”.

Nea Mărin al nostru se duce. Cancer. Stadiu terminal

Ne-am luat bilete de avion şi am venit la Bucureşti, la Elias direct. Venise în ţară primul tomograf. Nu intra oricine la Elias, însă Amza era Amza.

Şi l-au dus, l-au pus, l-au scanat. A ieşit doctorul şi mi-a spus „nea Mărin al nostru se duce. Cancer. Stadiu terminal”.

Aşa că ultimul spectacol făcut a fost la Ineu, cu Amza. Pe urmă am plecat în America. El începuse tot felul de tratamente. Îl trimise Păunescu la un … ceva, alternative d-astea, nu mai ştiu cum îl chema.

Un tip minunat, de altfel, că îl simţea, aşa, punea mâna şi simţea energia unde îl doare. Trecuse Amza pe nu ştiu ce verdeţuri, pe ovăz.

M-am dus la el să-i spun că plec în America. El slăbise, stătea întins în pat, şi mi-a zis „băi, Micule, când te întorci, nu mă mai găseşti”. Eu zic „ce vorbă e asta mă? Hai, mă, fi cuminte că abia aştept să vin şi să plecăm dracu în turneu din nou că aşa de frumoasă a fost toată perioada aia în care am făcut spectacole”.

Aşa am început eu să vorbesc, să spun. El zice „Domnico, adu un pahar de vin”, iar apoi către mine „beau cu tine ultimul pahar de vin din viaţa mea”, a povestit Tudor Gheorghe.