Un român din UK a ajuns să trăiască în trenuri, după ce și-a rupt piciorul, abandonat de autorități și conaționali

22 Oct 2019 | scris de Anita Raicu

Un român plecat la muncă în Marea Britanie a fost nevoit să trăiască pe străzi mai multe luni de zile, după ce, în urma unui accident nefericit și-a rupt piciorul și și-a pierdut locul de muncă, potrivit birminghammail.co.uk.

Un român din UK a ajuns să trăiască în trenuri, după ce și-a rupt piciorul, abandonat de autorități și conaționali

Mihai Călinescu a ajuns în Marea Britanie în urmă cu patru ani, în 2015, avea 24 de ani și credea în visul că muncind în această țară va realiza mult mai multe lucruri decât dacă ar fi făcut-o acasă.

A avut trei locuri de muncă, printre care şi la Amazon. În momentul în care şi-a rupt piciorul a fost în incapacitatea de muncă pentru mai bine de două luni. Nu a putut primi concediu medical plătit, astfel că şi-a părăsit slujba în speranţa că taxele plătite până atunci îl vor îndreptăți la primirea unor compensații financiare până când va fi din nou capabil să lucreze.

Dar nu s-a întâmplat precum așa cum se gândea, autorităţile britanice i-au transmis că nu este eligibil nici pentru a primi ajutor de şomaj, astfel că tânărul a trebuit să-şi părăsească camera în care locuia, într-o casă în care chiria era împărțită între mai multe persoane.

Mărturisește că a trăit adăpostindu-se în trenurile ce circulă în reţeaua de căi ferate din West Midlands.

”Am sărit din tren în tren, la început în jurul Birmingham-ului şi mai apoi în toată regiunea. Era singurul loc în care mă puteam adăposti, unde era cald și  puteam dormi. Urcam în tren, dormeam 15 minute și coboram la prima stație, și tot așa. La sfârşitul zilei coboram şi dormeam pe peron până când trenurile începeau din nou să circule. Am făcut aşa timp de trei zile“, a declarat românul jurnaliștilor britanici.

”Am plătit taxe de când am ajuns în această ţară, dar din păcate am fost abandonat. Nimeni nu ar trebui să fie în situaţia de a nu avea casă şi de a locui în trenuri“, mai spune acesta, mărtusind că își caută un nou loc de muncă, dar că îi este greu să-l obțină fără un domiciliu stabil.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului pentru muncă şi pensii a explicat că românul nu a putut beneficia de ajutor din partea statului pentru că nu a lucrat continuu timp de patru ani şi nu a plătit asigurarea naţională.

”Întrucât dreptul său de a locui în Marea Britanie se bazează pe statutul său de persoană în căutarea unui loc de muncă, el nu este eligibil pentru alte ajutoare. L-am direcţionat către organizaţii locale de sprijin“, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Oficialul a mai spus că aceste reguli au fost aplicate încă de dinaintea referendumului pentru Brexit şi că nu a existat nicio schimbare în ceea ce priveşte accesul la beneficii.

Mihai Călinescu spune că a găsit acum adăpost în casa în care locuiește un prieten şi a declarat că se va întoarce în România dacă nu-şi va găsi curând de muncă.

Cazul relatat de presa britanică aduce în prim-plan lipsa de informații în ceea ce privește legislația muncii a românilor care activează în străinătate, dar mai ales lipsa totală a sentimentului de întrajutorare a românilor, pentru că, deși nu este menționat în reportaj, putem presupune faptul că locatarii casei cu care împărțea chiria Mihai Călinescu erau conaționali de-ai săi...

De asemenea, tot lipsă de solidaritate demonstrează și faptul că deși românii pleacă la muncă în lume de ceva vreme, nu au reușit să constituie o organizație la care ar putea apela pentru ajutor cei care se trezesc în situații similare celei lui Mihai Călinescu.