3dots.ro

Italia. Două românce, prietene, au fost găsite fără viață în case diferite din același oraș sicilian

Italia. Două românce, prietene, au fost găsite fără viață în case diferite din același oraș sicilian

Două femei, românce, prietene, au fost găsite fără viață, în noaptea de joi spre vineri, în case diferite, la doar 200 de metri distanţă una de cealaltă, în orăşelul italian Naro din provincia Agrigento, Sicilia.

Cele două cadavre au fost descoperite de către pompieri, care fuseseră chemați să intervină la un incendiu pe aleea Avenia, locul în care au găsit și cadavrul carbonizat al uneia dintre victime.

La scurt timp, a fost găsită și cadavrul celei de-a doua femei, într-o baltă de sânge, în casa ei din Via Da Vinci, la 200 de metri distanță de prima victimă.

Se pare că cele două femei erau prietene, iar soţul uneia dintre ele murise cu ceva timp în urmă.

Ipoteza principală a carabinierilor duce către o dublă crimă

Pentru carabinierii din Naro şi pentru departamentul operativ din Agrigento, pista principală ar duce la o dublă crimă, potrivit La Presse.

În acest moment, după cum au confirmat mediile judiciare pentru Adnkronos, nu există arestări. Procurorul adjunct Elettra Consoli şi procurorul adjunct Salvatore Vella se află, de asemenea, la faţa locului.

Carabinierii, coordonaţi de mai mulți procurori, fac cercetări la fața locului pentru a găsi indicii care să clarifice situația. Ei caută legături între cele două victime, iar nterogatoriile persoanelor considerate suspecte sunt în curs de desfăşurare.

Primarul localității: Întreaga comunitate este șocată de o asemenea violență

”Am aflat vestea în această dimineaţă din presă, aştept mai multe informaţii pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat. Dar întreaga comunitate este şocată de o asemenea violenţă.

Nu le cunoşteam personal pe cele două victime, dar moartea lor rămâne o traumă pentru mica noastră comunitate. În calitate de primar, nu pot decât să simt o mare tristeţe”, a declarat Grazia Brandara, primarul din Naro .

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs