3dots.ro

Un român i-a furat câinele unui cioban, pe stradă, în mijlocul Parisului

Un român i-a furat câinele unui cioban, pe stradă, în mijlocul Parisului

Un român, absent la audiere, a fost condamnat în lipsă la închisoare pentru furtul unui câine ciobănesc de pe o stradă din Paris, în septembrie anul trecut, relatează actu.fr.

În septembrie anul trecut, Hayden, un tânăr cioban itinerant de 29 de ani, se afla în capitala Franței doar pentru câteva ore, nevoit să aștepte plecarea trenului care urma să-l ducă spre casă, în Gironde.

Alături de el, pe străzile pariziene se afla și Omora, un border collie în vârstă de patru ani, un adevărat companion al ciobanului și, desigur, ajutorul său în muncă.

Câinele ciobanului a dispărut în câteva minute

În doar câteva minute, în timp ce tânărul cioban se dusese să cumpere mâncare dintr-un magazin, câinele i-a fost furat.

Furtul câinelui a mișcat mii de internauți, care s-au mobilizat imediat, au creat chiar și o pagină de Instagram, și au încercat să găsească rapid câinele.

Românul care a furat câinele este o persoană fără adăpost și fără drept de ședere în Franța. El a fost identificat în imaginile surprinse de camerele de supraveghere, în care se vede cât se poate de clar cum a luat câinele.

Românul a fost condamnat acum la patru luni de închisoare, pentru furtul câinelui ciobănesc Omora. Animalul, încă de negăsit după patru luni, este căutat neobosit de stăpânul său.

Condamnat la patru luni de închisoare

Instanța penală din Paris l-a condamnat, marți, pe român la a patru luni de închisoare ”fără modificarea pedepsei”.

Inculpatul nu a fost prezent în fața instanței. El a dispărut după ce a fost eliberat din arestul preventiv, negând că ar fi furat câinele și apărându-se spunând că animalul nu avea un proprietar. De asemenea, nu a furnizat nicio informație care să permită găsirea animalului.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, românul a fost obligat să-l despăgubească pe cioban cu peste 3.000 de euro.

Poliția are acum sarcina de a-l găsi și de a-l duce la închisoare.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs