Italia. Scheletul Andreei Rabciuc, româncă dispărută de un an, ar fi fost găsit într-un canal, la Roma
Andreea Rabciuc, o tânără româncă stabilită în Italia, în vârstă de 28 de ani, fostă campioană la tir, a dispărut fără urmă pe 12 martie 2022 în Italia.
Tânăra a fost văzută ultima dată pe 12 martie 2022, la o petrecere în Montecarotto, iar de atunci nu se mai ştie nimic despre ea.
În cadrul anchetei deschise de polițiștii italieni fusese semnalată prezența la Roma a unei persoane asemănătoarea Andreei Rabciuc – părul cu bretonul vopsit albastru, tatuaje, piercing-uri, dar acest fapt nu fusese confirmat de vreun alt martor.
Ancona Today informează că, pe 1 iulie 2023, polițiștii au descoperit într-un canal de scurgere din Roma scheletul unei persoane de sex feminin, de aproximativ 30 de ani, al cărei deces s-a produs în urma cu un an și că bijuteriile ar conduce la ipoteza că ar fi vorba de Andreea Rabciuc.
Scheletul a fost găsit în zona Pigneto, la periferia Romei, într-un parc, în urma unor lucrări de excavație ce au fost executate în zona respectivă.
Poliția italiană a demarat deja procesul de identificare ADN, în urma căruia se va stabili dacă într-adevăr rămășițele pământești ar aparține Andreei Rabciuc.
Singurul suspect în cazul dispariției tinerei este iubitul ei, Simone Gresti, care este acuzat de sechestrare de persoane și trafic de substanțe interzise. Gresti este cercetat în stare de libertate și a negat întotdeauna că i-ar fi făcut rău iubitei sale sau că ar avea legătură cu dispariția ei.
Potrivit presei italiene, la petrecerea la care a fost văzută ultima oară, lucrurile nu au decurs decurs deloc bine pentru Andreea Rabciuc.
Martorii spun că s-a certat toată noaptea cu iubitul ei, care i-ar fi luat telefonul după ce românca ar fi încercat să vorbească cu tatăl său, iar dimineaţa a plecat singură, foarte nervoasă, după ce a fost jignită de acesta.