3dots.ro

Spania. Un român părăsit de curând de soție și-a otrăvit copiii, apoi s-a sinucis

Spania. Un român părăsit de curând de soție și-a otrăvit copiii, apoi s-a sinucis

O comunitate rurală din Spania este în stare de șoc după ce un bărbat originar din România și-a otrăvit fiicele de 2 și 4 ani, după care s-a sinucis. Se presupune că bărbatul a vrut să se răzbune astfel pe soția care îl părăsise nu cu multă vreme în urmă.

Garda Civilă a fost alarmată duminică seara, iar un echipaj ajuns la casa din Las Alcubillas a descoperit cadavrele celor două fetițe și pe cel al bărbatului român, informează Diario de Almeira.

Autoritățile au fost alertate chiar de fosta soție a bărbatului. Ea le-a spus polițiștilor că fostul soț și cele două fetițe au ingerat o substanță toxică, ancheta fiind concentrată în această direcție, dar concluzia finală va fi dată abia după efectuarea necropsiei și testelor toxicologice.

Din primele cercetări s-a stabilit că cei doi soți se despărțiseră de curând, pentru că femeia, în vârstă de 23 de ani, n-a mai suportat violențele soțului ei. Se pare că ea obținuse și un ordin de protecție împotriva acestuia.

Cei doi nu mai locuiau împreună și bărbatul le luase la el acasă weekendul trecut pe cele două fiice.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs