
Israel, teste clinice de succes. Tratamente ieftine, cu o eficacitate de 95% împotriva COVID-19

Un tratament bazat pe imunoterapie dezvoltat de compania israeliană Enlivex, aflat în studii clinice, a salvat viața a 14 pacienţi COVID-19 internaţi la terapie intensivă în stare foarte gravă şi critică, relatează Times of Israel.
16 pacienţi aflați în stare gravă, care au primit medicamentul Allocetra la Hadassah Medical Center din Ierusalim în cadrul unui studiu clinic de fază a doua, au supravieţuit în urma administrării tratamentului experimental care vizează echilibrarea reacţiei imunitare şi prevenirea furtunii de citokine, o suprareacţie inflamatorie a organismului.
14 din cei 16 pacienţi s-au recuperat si au fost externaţi după circa cinci zile, în medie, în timp ce 2 erau încă spitalizaţi la finalul studiului clinic de 28 de zile, unul dintre ei ventilat mecanic.
Majoritatea pacienţilor aveau factori de risc, între care hipertensiune şi obezitate.
Allocetra, un medicament care a fost testat pentru prima dată pe pacienţii cu septicemie, acţionează prin mobilizarea propriilor mecanisme de reglare ale organismului pentru a tempera suprareacţia sistemului imunitar.
Tratamentul constă într-o infuzie de miliarde de celule apoptotice sau celule care mor în mod natural în organism.
Macrofagele şi alţi primi repondenţi imunitari se hrănesc din aceste celule, eliberând mai puţine semnale de alarmă ale citokinelor, care provoacă acea furtună de apărare în organism, greu de ţinut în frâu având în vedere multitudinea organelor afectate.
De asemenea, spitalul Ichilov din Israel a anunţat de asemenea rezultate preliminare primiţătoare în cazul a 30 de pacienţi COVID-19 cu forme grave de boală după un tratament similar, denumit EXO-CD24.
29 de pacienţi şi-au revenit după cinci zile de tratament cu EXO-CD24, administrat o dată pe zi, şi doar unul dintre ei a avut nevoie de câteva zile de spitalizare în plus.
Profesorul Nadir Arber, de la Centrul de Pevenţie a cCncerului de la spitalul Ichilov, a testat medicamentul, pe care l-a dezvoltat pentru cazurile moderate şi severe de COVID-19, cu o rată de vindecare de 95%.
El afirmă spune că este un medicament ieftin şi eficient, care se administrează timp de cinci zile.