Un antioxidant eliberat în timpul exercițiilor fizice, protejează împotriva formelor severe ale bolii COVID-19

21 Mai 2020 | scris de Monica Pavelescu

Un studiu realizat de prof. dr. Zhen Yan, de la University of Virginia School of Medicine, indică faptul că exercițiile fizice pot împiedica dezvoltarea unor forme severe ale ARDS (Sindromul de detresă respiratorie acută), ce se instalează la pacienții ce suferă de COVID-19.

Un antioxidant eliberat în timpul exercițiilor fizice, protejează împotriva formelor severe ale bolii COVID-19

Conform studiului, care citează date oferite de Centru de Control și Prevenție a Bolilor din SUA, între 20% și 42% dintre pacienții COVID-19 spitalizați dezvoltă ARDS, iar dintre aceștia 45% își pierd viața.

Studiul echipei conduse de prof. dr. Zhen Yan a relevat faptul că un antioxidant - EcSOD (Extracellular superoxide dismutase) are un rol important în prevenirea apariție sindromului de detresă respiratorie acută.

EcSOD este un antioxidant produs în mod natural de mușchi, cu precădere în momentele în care efectuăm exerciții fizice. EcSOD este transportat de sânge în țesuturile pulmonare ceea ce le face mai puțin predispuse dezvoltării ARDS.

Prof. dr. Zhen Yan a explicat că şi o singură şedinţă de antrenament fizic poate îmbunătăţi eliberarea EcSOD în organism și că o masă musculară mai dezvoltată, ridică nivelul antioxidantului EcSOD existent în organism.

”De multe ori, spunem că sportul e un medicament. Chiar dacă, în continuare, aflăm lucruri noi despre beneficiile obţinute prin exerciţii făcute, în mod regulat, nu e nevoie să aşteptăm până vom afla totul. Prin activităţi sportive, putem beneficia de efectele pozitive ale antrenamentelor fizice, despre care deja avem date concrete“, a explicat profesorul Zhen Yan, pentru Newsweek.


CLICK - Follow us on Google News