BioNTech speră să lanseze în curând primul său medicament anticancer, bazat pe tehnologia ARN mesager și adaptat fiecărui pacient

BioNTech speră să lanseze în curând primul său medicament anticancer, bazat pe tehnologia ARN mesager și adaptat fiecărui pacient

Compania farmaceutică germană BioNTech, care a dezvoltat unul dintre vaccinurile împotriva COVID-19, a anunțat că îşi propune comercializarea unui prim medicament împotriva cancerului în 2026, în principal datorită aceleiași tehnologii bazate pe ARN mesager (ARNm), informează Reuters.

După ce a vândut milioane de doze din vaccinul său anti-COVID-19 dezvoltat împreună cu gigantul american Pfizer, BioNTech şi-a reinvestit profiturile în cercetarea în domeniul cancerului, specialitatea iniţială a acestui laborator fondat în 2008 de către doi cercetători în oncologie.

BioNTech lucrează în prezent la mai multe terapii împotriva mai multor tipuri de cancer – melanom, prostată, cap şi gât, ovare, plămâni, colorectal -, imunoterapii şi vaccinuri, aflate în prezent în faza de studii clinice.

În total, compania germană speră să obţină autorizări pentru zece dintre aceste tratamente până în 2030.

Tehnologia ARN mesager oferă noi perspective pentru dezvoltarea unor terapii inovatoare contra cancerului, care fac obiectul unei concurenţe intense între mai mulţi actori din lumea farmaceutică.

Laboratorul american Moderna, unul dintre rivalii BioNTech, speră ca vaccinul său terapeutic împotriva cancerului de piele, aflat în prezent în faza de testare, să fie aprobat din 2025.

Terapiile vizează stimularea sistemului imunitar al pacienților, nu celulele canceroase

Terapiile la care lucrează aceste companii nu vizează lupta directă împotriva celulelor canceroase, ci stimularea sistemului imunitar al pacienţilor, astfel încât aceştia să poată lupta împotriva cancerului.

Una dintre provocări este de a face faţă eterogenităţii şi variabilităţii cancerelor, care diferă de la un pacient la altul, prin combinarea diferitelor mecanisme de acţiune, a explicat BioNTech.

„Există numeroase tipuri de cancer în diferite stadii şi boala diferă de la un pacient la altul’, a explicat în noiembrie cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin, pentru ziarul german Bild.

Decodificarea tuturor mutaţiilor posibile este o sarcină pe termen lung, ceea ce face ca dezvoltarea tratamentelor pentru aceste boli să fie mai complexă decât cea a vaccinului anti-COVID-19.

„Scopul nostru este de a dezvolta un vaccin împotriva cancerului adaptat fiecărui pacient”, declarase Sahin pentru Bild.

După saltul veniturilor datorită vânzărilor vaccinului anti-COVID-19, laboratorul farmaceutic cu sediul la Mainz (vestul Germaniei) şi-a văzut în 2023 profitul anual scăzând la 930 de milioane de euro, de zece ori mai puţin decât în 2022.

Urmăriți-ne pe Google News - 3DOTS Stories