New York Times. Unii bolnavi de COVID-19 halucinează. «L-am văzut pe diavol și l-am întrebat: Poți să-mi dai o altă șansă?»

30 Iun 2020 | scris de Monica Pavelescu

În mare măsură, mulți dintre pacienții cu coronavirus internați în secțiile de terapie intensivă, de toate vârstele și fără deficiențe cognitive anterioare, raportează că au trecut prin halucinații, confuzie și deliruri paranoide sau bizare, scrie New York Times.

New York Times. Unii bolnavi de COVID-19 halucinează. «L-am văzut pe diavol și l-am întrebat: Poți să-mi dai o altă șansă?»

Rapoartele cercetătorilor și cele din spitale arată că aproximativ două treimi din pacienții cu coronavirus internați la Terapie Intensivă au experimentat, ​​în diverse moduri, ceea ce este definit ca delir intraspitalicesc.

Unii pacienți au ”delir hiperactiv”, halucinații și agitații paranoide; unii au ”delir hipoactiv”, viziuni interiorizate și confuzie, iar unii le au pe amândouă.

Experiențele nu sunt doar terifiante și dezorientante. Cercetătorii au descoperit că delirul poate avea consecințe dăunătoare pe termen lung prin prelungirea șederilor spitalicești, încetinirea recuperării și creșterea riscului dezvoltării unei depresii sau a stresului post-traumatic. Pacienții mai în vârstă pot dezvolta chiar demență.

”Există un risc crescut pentru deficiențe cognitive temporare sau chiar permanente. Este mai grav decât își dau seama oamenii”, declară dr. Lawrence Kaplan, medic psihiatru.

Lipsa oxigenului și inflamația, prezente la mulți pacienți cu coronavirus grav bolnavi, pot afecta creierul și alte organe în afară de plămâni. Insuficiența renală sau hepatică poate duce la folosirea unui cocktail de medicamente care provoacă halucinații.

Unii pacienți dezvoltă cheaguri mici de sânge care nu provoacă accidente vasculare cerebrale, dar stimulează perturbări subtile ale circulației care ar putea declanșa probleme cognitive și delir.

”Am fost într-o fază paranoică unde am crezut că există un fel de conspirație împotriva mea, că mă țin cu forța în spital. Când doctorul venea și mă întreba «Vă simțiți în siguranță?», răspundeam «Ajută-mă»”, a declarat pentru New York Times Ron Temko, spitalizat 60 de zile din cauza coronavirusului.

Unii pacienți cu coronavirus dezvoltă forma de delir chiar și după o perioadă scurtă la ATI. Anatolio José Rios, 57 de ani, a fost intubat doar patru zile la Spitalul General din Massachusetts și nu a primit sedative puternice. Totuși a experimentat episoade în care a văzut lumină difuză și oameni care se rugau pentru el.

”Am văzut oameni care stăteau pe podea ca și cum ar fi morți în ATI”, a spus el. Și-a imaginat o femeie asemănătoare cu un vampir în camera lui. Era convins că oamenii din hol erau înarmați și că îl amenințau.

”Doctore, vedeți asta? Vor să mă omoare. O, Dumnezeule, a fost înspăimântător”, își amintește pacientul. A întrebat dacă ușa este antiglonț și, pentru a-l calma, medicul a spus că da.

La fel ca și alți pacienți, Rios a transformat activitățile tipice din spital în imaginații paranoice. Urmărind un angajat al spitalului atârnând o bucată de hârtie s-a temut că va fi spânzurat.

După 10 zile de spitalizare, a petrecut două luni într-un centru de reabilitare din cauza inflamației piciorului. În mai, tatăl său din Mexic a murit de COVID-19. Asta l-a făcut să se gândească la una dintre halucinațiile din spital.

”L-am văzut pe diavol și l-am întrebat: «Poți să-mi dai o altă șansă?» și el a spus: «Da, dar știi prețul». Acum Cred că știu că prețul, a fost tatăl meu, a mai declarat pacientul pentru NYT.

Și comentatorul CNN, Chris Cuomo, a experimentat astfel de momente, pe care le-a descris ulterior. 

”Am avut insomnie din cauza febrei, iar atunci când adormeam aveam experiențe fantasmagorice care nu seamănă sub nicio formă cu visele, ci cu halucinațiile.

L-am văzut, literalmente, pe tatăl meu (guvernatorul Mario Cuomo, decedat în 2015 - N.R.) stând pe marginea patului. Totul din cauza febrei, corpul tău o ia razna, pur și simplu”, a declarat acesta.


CLICK - Follow us on Google News