CEO-ul Moderna susține că vaccinurile actuale nu sunt eficiente împotriva noii variante Omicron
Stéphane Bancel, CEO al companiei Moderna, susține că actualele vaccinuri anti-Covid nu pot fi la fel de eficiente împotriva noii variante, Omicron, cum au fost pentru Delta.
Specialiștii din zona epidemiologică estimează că tocmai declarația sa ar putea produce o amplificare a ezitării în fața vaccinării, ceea ce va duce la prelungirea pandemiei.
”Nu există nicio șansă, cred eu, ca eficiența să fie la același nivel ca în cazul variantei Delta.
Cred că va fi o scădere importantă. Doar că nu știu exact cât, pentru că trebuie să așteptăm datele. Dar toți cercetătorii cu care am vorbit spun că nu va fi bine”, a declarat Bancel pentru Reuters.
Bancel afirmase anterior, pentru CNBC, că vom avea o perspectivă mai clară asupra eficienței vaccinurilor împotriva Omicron în aproximativ două săptămâni și că ar putea dura câteva luni până va fi livrat un vaccin care să funcționeze împotriva noii variante.
Organizația Mondială a Sănătății susține, de asemenea, că vom afla abia peste câteva săptămâni cât de periculoasă este noua tulpină și care este capacitatea ei de a evita protecția oferită de vaccin.
”Vaccinurile te vor feri în continuare de spitalizare”, subliniază John Wherry, director al Institutului de Imunologie Penn din Philadelphia.