Studiu. Covid-19 este o boală vasculară, nu respiratorie: proteina spike atacă sistemul vascular

10 Mai 2021 | scris de Cristina Romanescu

Un nou studiu major arată că proteinele ”spike” ale SARS-CoV-2, care ajută virusul să-și infecteze gazda atașându-se de celule sănătoase, joacă, de asemenea, un rol cheie în dezvoltarea bolii, informează ScienceTech Daily.

Studiu. Covid-19 este o boală vasculară, nu respiratorie: proteina spike atacă sistemul vascular

Studiul, publicat pe 30 aprilie 2021 în Circulation Research, aduce dovezi concludente în favoarea ideii că Covid-19 este o boală vasculară, demonstrând exact modul în care virusul SARS-CoV-2 se instalează și atacă sistemul vascular la nivel celular.

Studiul a fost efectuat de cercetătorii de la Salk Institute în colaborare cu oamenii de știință de la Universitatea din California, San Diego printre care și Jiao Zhang și John Shyy.

”Foarte mulți o consideră o boală respiratorie, dar este, de fapt, o boală vasculară. Acest lucru ar putea explica de ce unii oameni suferă accidente vasculare cerebrale și de ce unii oameni au probleme cu alte organe. Legătura dintre respectivii pacienți este că toți au probleme vasculare”, spune Uri Manor, co-autor al studiului.

Constatările nu sunt reprezintă în întregime o surpriză. Lucrarea oferă o confirmare clară și o explicație detaliată a mecanismului prin care proteina dăunează celulelor vasculare.

SARS-CoV-2 afectează sistemul vascular dar nu se știa exact în ce mod. Oamenii de știință care studiază alte coronavirusuri au bănuit mult timp că proteina spike a contribuit la deteriorarea celulelor endoteliale vasculare, dar este prima dată când procesul este documentat.

În noul studiu, cercetătorii au creat un ”pseudovirus”, care avea o coroană similară cu cea a SARS-CoV-2, alcătuită din proteine ​​spike, dar care nu conținea niciun virus real.

Expunerea la acest pseudovirus a dus la deteriorarea plămânilor și arterelor unui model animal – demonstrând că proteina spike a fost responsabilă pentru producerea bolii.

Probele de țesut au arătat inflamație în celulele endoteliale care căptușesc pereții arterelor pulmonare.

Echipa a replicat apoi procesul în laborator, expunând celulele endoteliale sănătoase la proteina spike. Și de această dată a reieșit că proteina a deteriorat celulele prin legarea ACE2. Astfel a întrerupt semnalizarea moleculară a ACE2 către mitocondrii (organite care generează energie pentru celule), provocând deteriorarea și fragmentarea mitocondriilor.

Studiile anterioare au arătat un efect similar atunci când celulele au fost expuse virusului SARS-CoV-2, dar acesta este primul care arată că deteriorarea are loc atunci când celulele sunt expuse doar la proteina spike.

”Dacă eliminați capacitățile de replicare ale virusului, el are în continuare un efect nociv major asupra celulelor vasculare, pur și simplu datorită capacității sale de a se lega de receptorul ACE2, receptorul proteinei S”, explică Manor.

Studiile ulterioare cu proteine ​​spike mutante vor oferi, de asemenea, o nouă perspectivă asupra infecțiozității și severității virusurilor SARS CoV-2 mutante.

Cercetătorii speră să analizeze mai îndeaproape mecanismul prin care proteina ACE2 perturbată dăunează mitocondriilor și le determină să-și schimbe forma.


CLICK - Follow us on Google News