Pierderea gustului și a mirosului, dureri musculare, febră, dureri de cap, tuse, dificultăți respiratorii – toate, simptome dejacunoscute ale COVID-19, dar se pare că această boală nu și-a dezvăluit încă toate secretele…
De curând la numeroși pacienți din Statele Unite, care s-au îmbolnăvit de COVID-19, a fost semnalată o nouă sechelă, absolut surprinzătoare: căderea dinților, relatează New York Times.
De mai multe săptămâni, unii pacienți care au scăpat de virus susțin că după aceea și-au pierdut un dinte. O manifestare cu atât mai neobișnuită, cu cât pacienții n-au simțit nici cea mai mică durere.
Unii pacienți au relatat că și-au simțit gingiile ceva mai sensibile, că dinții au căpătat o coloratură și în unele cazuri s-au spart.
O femeie de 43 de ani din New York, Farah Khemili, a povestit că a simțit, mestecând niște gumă, că parcă i se mișcă un dinte, iar a doua zi s-a trezit efectiv că i-a căzut, fără să simtă nici cea mai mică durere.
Descumpănită de ceea ce i s-a întâmplat, femeia a intrat pe un forum pentru pacienții atinși de așa-numitul ”COVID de lungă durată” și acolo a descoperit că mulți dintre ei spuneau că au avut probleme dentare după ce au făcut COVID.
O femeie din acel grup susține că pur și simplu i-a căzut un dinte, fără niciun fel de sângere, mâncând o înghețată!
Diana Berrent, fondatoarea acestui grup online de susținere a pacienților COVID-19, a relatat despre cazul fiului ei de 12 ani, care și-a pierdut unul dintre dinții adulți la câteva luni după ce a făcut o formă ușoară de COVID-19. O altă femeie a spus că i-a căzut o măsea când folosea ața dentară.
Cum se explică aceste sechele cel puțin neobișnuite?
”Este extrem de rar ca dinții să cadă pur și simplu. Însă probleme dentare deja existente se pot agrava ca urmare a unei infecții cu SARS-CoV-2”, spune dr. David Okano, specializat în paradontologie. Farah Khemili, de exemplu, la fel ca alți pacienți, avea într-adevăr probleme cu dantura.
”Începem să ne uităm după manifestări mai puțin obișnuite, care adesea produc invalidități pacienților noștri la câteva luni după ce se vindecă de COVID-19.
SARS-CoV-2 face ravagii în momentul în care se leagă de proteina receptoare ACE-2, care este omniprezentă în corpul uman. Nu o găsim numai în plămâni, ci și în celulele nervoase și endoteliale.
În consecință, este posibil ca virusul să fi afectat vasele de sânge care asigurau hrănirea dinților.
Asta ar putea explica de ce pacienților le cad dinții fără să simtă nicio durere, însă trebuie făcute studii suplimentare”, declară dr. William W. Li, președintele unei fundații medicale
Pe de altă parte, este posibil ca răspunsul exagerat al sistemului imunitar, cunoscut sub numele de furtuna de citokine, să se manifeste la nivelul cavității bucale.
În plus, aceste sensibilități dentare se pot corela și cu alte boli preexistente precum diabetul sau bolile cardiovasculare, despre care se știe că au consecințe și asupra danturii.
Gingiile sunt foarte sensibile la reacțiile hiperinflamatorii, iar bolnavii de COVID se încadrează în această categorie.
Deocamdată, nu există niciun studiu concret care să recunoască oficial că o sechelă a COVID-ului, în special în cazurile de ”COVID de lungă durată”, este căderea dinților.
Însă cazurile s-au înmulțit în ultima vreme în Statele Unite și pentru că peste 47 la sută dintre adulții de peste 30 de ani fac paradontoză, este necesar ca cercetătorii, cu ajutorul dentiștilor, să studieze acest aspect.