Un nou caz petrecut în Năvodari, jud. Constanţa demonstrează lipsa de coordonare și de profesionalism a autorităților sanitare din România.
O femeie a fost sunată de către un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică (DSP), care a anunțat-o că i-a decedat soțul din cauza COVID-19. Din fericire, femeia se afla acasă, alături soțul ei, care era cât se poate de bine şi viu.
Nu este prima dată când DSP comite o astfel de gafă. Din fericire, în cazul de faţă persoana căreia i s-a comunicat decesul a putut realiza imediat faptul că este o eroare.
După primirea veștii, ”mortul” a sunat înapoi la DSP și le-a explicat că s-a produs o eroare pe lanţul lor informațional, scrie Antena 3.
În legătură cu situația semnalată, DSP Constanța transferă vina pacienţilor care nu lasă date complete de identificare şi contact, numai că din explicațiile celui vizat, lucrurile stau fix ca la Radio Erevan.
”Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, contact direct al unei persoane infectate cu SARS-CoV-2 (soția acestuia), nu a pus la dispoziția DSP Constanța, toate datele de identificare și contact, în urma anchetei epidemiologice.
O angajată DSP Constanța a sunat-o pe soție pentru verificări suplimentare, văzând scris pe fișa de contact direct, cuvântul “deces”. În urma discuției purtate telefonic, soția bărbatului a afirmat că acesta este acasă și are o stare bună.
Angajata DSP și-a cerut scuze pentru neînțelegere și a explicat că a dorit să afle informații suplimentare despre persoana în cauză.
Menționăm faptul că nu au fost operate în sistem date care să releve decesul bărbatului. Ulterior, cei doi soți, au sunat-o pe angajata DSP, apostrofând-o în repetate rânduri.
Conducerea DSP Constanța face verificări și dacă se constată că angajata nu a respectat procedurile, aceasta va fi sancționată”, au precizat reprezentanții instituției.
Potrivit ”mortului”, care a încercat să lămurească situaţia, Direcţia de Sănătate Publică este cea care a transmis date eronate. Mai exact, bărbatul a fost cel pozitiv, iar soţia sa contact, şi nu invers. Cu angajaţii DSP s-a dovedit însă greu de discutat.
"Am sunat după aceea în continuu, să anunţ că nu sunt mort, să mă asigur că nu mă trezesc cu surprize şi la Starea Civilă, să mă declare decedat. După multe insistenţe, mi-a răspuns o doamnă care ea a vorbit urât cu mine, nu invers, cum au transmis ei presei”, a explicat bărbatul.
Omul s-a declarat revoltat de modul cum gestionează DSP situaţia şi a anunţat se va adresa instanţei.