3dots.ro

Ce este şi cum se manifestă «happy hypoxia», simptomul care maschează scîderea saturației de oxigen în sânge

Ce este şi cum se manifestă «happy hypoxia», simptomul care maschează scîderea saturației de oxigen în sânge
Din articol:

Beatrice Mahler, managerul Spitalului ”Marius Nasta“, atrage atenţia asupra hipoxiei silenţioase, o formă extrem de înșelătoare pe care o îmbracă insuficienţa respiratorie, precum şi asupra unei adaptări extrem de ciudate a organismului la unele valori glicemice mari sau foarte mici la unii pacienţi cu COVID-19.

Cunoscut şi sub denumirea de ”happy hypoxia“, acest simptomul hipoxiei silențioase se manifestă printr-o stare de euforie a bolnavilor, în ciuda faptului că saturația de oxigen din sânge este foarte scăzută, uneori chiar și de până la 65%.

"Avem zilnic pacienţi care vin cu acest fenomen de hypoxie silenţioasă, care este o formă extrem de vicleană pe care o îmbracă insuficienţa respiratorie la pacienţii cu coronavirus şi pe care ei nu o percep.

Sistemul de alarmă al organismului, atunci când concentraţia de oxigen scade, nu transmite semnale către creier, şi nici cu privire la gravitatea situaţiei în care se află organismul.

Participă la această stare şi scăderea nivelului de dioxid de carbon, care poate crea o stare de euforie. Cu siguranţă sunt afectări multiple pe care Covid-19 le poate avea asupra organismului, de a masca o parte din simptomele severe.” a explicat medicul Beatrice Mahler la Digi24.

Medicul mai atrage atenţia şi asupra adaptării ”ciudate” la valoril glicemice extreme:

”Mai remarcăm şi o adaptare extrem de ciudată a unor valori glicemice mari sau foarte mici. Sunt pacienţi care tolerează foarte bine glicemii de 30, ceea ce nu vedeam înainte.

La o glicemie de 50 pacientul intra în comă. Sau sunt pacienţi cu insuficienţă respiratorie, dar cu glicemii de aproape 1.000, conştienţi şi prezenţi. Sunt paradoxuri ale acestei boli scoase din tipar", a explicat Mahler. 

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs