
O femeie infectată cu HIV a avut coronavirus 216 zile. Virusul a suferit 32 de mutații în corpul ei

În mod cu totul întâmplător, în cadrul unui studiu în care se analiza răspunsul imun al persoanelor infectate cu HIV la COVID-19, printre cei 300 de participanți a fost descoperit cazul unei femei care a avut coronavirus timp de 216 zile, în organismul acesteia fiind detectate 32 de mutații ale SARS-CoV-2.
Mai exact, este vorba despre o femeie în vârstă de 36 de ani, cu HIV în stadiu avansat, din Africa de Sud. Raportul de caz, care nu a fost încă evaluat, a fost publicat joi ca pe platfoema medRxiv, potrivit Business Insider.
Coronavirusul a suferit 13 mutații ale proteinei spike, despre care se cunoaște că ajută virusul să scape de răspunsul imun al organismului și alte 19 mutații care ar putea schimba comportamentul acestuia.
Cercetătorii sunt de părere că persoanele cu HIV ar putea fi o sursă de evoluție a virusului SARS-CoV-2.
În cadrul studiului s-a mai descoperit că alte patru persoane cu HIV au purtat coronavirusul mai mult de o lună.
Unii pacienți care au fost imunosupresați din alte motive au purtat coronavirusul pentru perioade lungi de timp. De exemplu, au fost raportate cazuri de persoane cu transplant de rinichi care au dat rezultate pozitive timp de aproape un an.
Constatarea ar putea avea o importanță deosebită pentru Africa, care avea aproximativ 26 de milioane de persoane care trăiau cu HIV în 2020.