Medic psihiatru: «Teama constantă, bâlbele la nivel de discurs public, contrazicerile, incertitudinile, frica perpetuată ne-au alterat calitatea vieţii»

27 Mai 2021 | scris de Cristina Romanescu

Medicul Adrian Eugen Căpşună, doctor în psihiatrie, este de părere că după un an şi jumătate de pandemie, perioadă în care oamenii au trăit sub presiunea fricii, există riscul real al apariţiei unor psihoze care vor afecta atât fiecare individ în parte, dar şi societatea în ansamblul ei.

Medic psihiatru: «Teama constantă, bâlbele la nivel de discurs public, contrazicerile, incertitudinile, frica perpetuată ne-au alterat calitatea vieţii»

Medicul psihiatru apreciază că modul în care a fost gestionată pandemia de COVID-19  ”a fost o greşeală la nivel mondial”, iar în curând vom suporta consecinţele.

Teama constantă, bâlbele la nivel de discurs public, contrazicerile, incertitudinile, frica perpetuată de autorităţi nu a făcut altceva decât să ne altereze calitatea vieţii, să polarizeze societatea, iar acest aspect este văzut de medic drept o ”mare îmbolnăvire”.

”Şi când spun mare mă refer atât la intensitatea bolii, dar şi la dimensiunea ei de masă. În unele familii se va ajunge la separarea dintre soţi, dintre rude, la dezbinare. Se vor răci relaţiile chiar între rudele de sânge.

Într-un fel este asemănător cu ceea ce se întâmpla la Revoluţia din 1989, când nu mai ajungeau oamenii să se înţeleagă între ei, unii susţineau o tabără politică, alţii pe cealaltă.

Unii erau în greşeală. Când într-un grup apare mişcarea aceasta de dezagregare, acolo este o greşeală, dar cine greşeşte?”, susţine mediul Adrian Căpşună.

La nivel social se observă acum apariţia unui paradox, aşteptat de altfel de medicii psihiatri, pe fondul lipsei de încredere tot mai scăzute de care se bucură conducătorii statului. Deşi autorităţile au anulat obligativitatea purtării măştii, mulţi dintre oameni continuă să o poarte.

”Poartă acum masca tocmai pentru că statul, conducătorul i-a spus să nu o mai poarte. Asta ce înseamnă? Că oamenii se întorc împotriva celor de la conducere, atunci când nu-i mai cred.

Lipsa de încredere duce la înstrăinarea între oameni. Dacă tu nu mai ai încredere în cei care te conduc, te înstrăinezi de ei. Înstrăinarea unui om faţă de conducere îi dovedeşte ineficienţa.

Italienii au venit cu conceptul de socio-psihiatrie. Politicul şi factorul social sunt cele care duc la apariţia bolilor psihice, nu atât predispoziţia sau ereditatea” este de părere medicul Adrian Căpşună.

Medicul Adrian Căpşună spune că dincolo de pshioza socială, cazurile de depresie care vor avea finalitate tragică se vor înmulţi tot pe fondul acestei fricii induse timp de un an şi jumătate la nivel global și că vom continua să ne temem de oameni, de boală, de murdărie, de virus. Există pe de o parte anxietatea, teama  fără motiv şi fobia, teama cu obiect identificabil. 

”Dacă tot timpul stai numai cu frica, îţi faci viaţa de coşmar. Cât poţi trăi aşa? Orice problemă are omul, el caută să o rezolve. Apelem mai întâi la puterile noastre, apoi la ajutorul altora ca să rezolvăm.

În momentul în care din punct de vedere conştient nu găsim soluţii la rezolvare atunci intervine acest mare necunoscut, acest mecanism al inconştientului care rezolvă el problemele.

Şi uite aşa ajungem să ne întrebăm cum de am ajuns să facem cancer sau o altă boală ucigătoare. Am scăpat de responsabilitatea actului suicidal, dar mintea mea profundă a găsit o soluţie: să mor, dar să nu fiu eu răspunzător pentru asta.

Poate tot aici ar trebui să căutăm răspunsuri în cazul accidentelor inexplicabile, când maşinile sunt lovite de tren pe calea ferată deşi drumul era liber. Nici nu vă gândiţi ce străfunduri adânci are mintea omului, ce mecanisme autodistructive.

Mi-e teamă că am ajuns într-un loc de unde nu ne mai putem întoarce, nu ne mai schimbăm, nu vom mai fi ca înainte, pentru că psihoză poate dura câteva zile, câteva luni, dar îşi poate crea şi o structură care să dureze întreaga viaţă”, a precizat medicul Adrian Căpşună.


CLICK - Follow us on Google News