3dots.ro

Medic de familie: Un ”cocktail infecţios” circulă printre școlari și copiii de grădiniță, întreținut de ”miserupismul” părinților

Medic de familie: Un ”cocktail infecţios” circulă printre școlari și copiii de grădiniță, întreținut de ”miserupismul” părinților
Din articol:

Un medic de familie din Sibiu atrage atenția  asupra ”cocktailului infecţios” care circulă printre copiii de grădiniță și îi acuză de ”miserupism” pe părinții care îi trimit în colectivitate deși sunt bolnavi.

”În această perioadă, în creșe, grădinițe și școli circulă virusurile gripale A și B, virusul varicelo-zosterian (varicela), streptococul de grup A (amigdalita, scarlatina) și alți viruși care determină îmbolnăviri cu febră înaltă și stare generală proastă.

Acest cocktail infecțios este sârguincios întreținut de miserupismul societății legat de sănătatea și starea de bine a copiilor”, a scris Egri Eduard, medic de familie din Sibiu, pe Facebook.

Medicul mai atenționează că trimiterea în colectivitate a școlarilor și preșcolarilor bolnavi nu doar că nu le face bine copiilor aflați în această situație, dar, și mai grav, răspândește virusurile și la colegii lor.

”Nu înțeleg de ce este atât de greu să ții copilul de la primele semne acasă să se odihnească ceea ce, posibil i-ar scurta evoluția bolii dar i-ar proteja și pe ceilalți colegi, decât să îl lași în colectivitate până nu mai poate dar reușește să îi îmbolnăvească și pe ceilalți.

În fine, dragi copii va trebui să vă obișnuiți cu atitudinea adulților și cu suferința care v-o crează dar când veți fi mari la rândul vostru și veți avea responsabilități să nu procedați la fel cu viitori voștri copii”, a mai scris medicul pe Facebook.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs