
Medic legist român, despre mecanismele ce produc decesul în COVID-19, descoperite în autopsii

Doctorul Cristian Stan, medic primar legist la INML, a explicat, într-un interviu acordat Antena 3, cum este afectat organismul unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, caracteristici evidențiate în urma autopsiilor.
"Din punct de vedere al medicinei legale, a existat un ordin al ministrului Sănătății care a interzis autopsiile la pacienții cu boală COVID în spitale, dar Medicina Legală și cazurile medico-legale nu au fost afectate de acest ordin. Noi ne-am făcut treaba în continuare, am făcut autopsiile pentru cazurile care sunt dispuse pentru a fi autopsiate de către procurori. (…)
Această boală practic este un test de stres care este dat de natură organismului uman, astfel că practic orice organism care are deja o patologie cronică preexistentă este mult mai vulnerabil la modificările induse de victoria virală decât un organism absolut sănătos al unei persoane tinere. Acesta ar fi primul criteriu.
Al doilea criteriu de evaluare a gravității acestei boli este reactivitatea individuală. Există persoane care au o vulnerabilitate genetică la acțiunea virusului care determină boala COVID.
Acest lucru este demonstrat atât de studiile de genetică efectuate și publicate în revistele internaționale, cât și de constatarea unor cazuri, nu foarte frecvente, dar de agregare familială, în care mai mulți membri ai aceleași familii au decedat sau au făcut forme grave de boală, deși unii erau tineri, unii erau vârstnici, unii erau fără comorbidități, cea mai frecventă cauză fiind furtuna inflamatorie, așa numita furtună citochimică", a explicat medicul legist.
”Din punct de vedere al principalelor mecanisme ce determină dereglările organismului, cronologic vorbind, este inflamarea vaselor de sânge și lezarea pereților interni ai acestora, urmată de apariția microtrombilor, care se pot uni formând și trombi mai mari.
Urmează această furtună inflamatorie, care la majoritatea pacienților este o furtună citochimică, dar nu numai citokinele sunt implicate în apariția acestei inflamații generalizate și există și o anumită categorie de cazuri în care inflamația se produce la nivelul unor organe vitale organismului, care deja aveau boli anterioare”, a mai spus medicul legist.
”Majoritatea cazurilor pe care le-am autopsiat au avut bronhopneumonii bacteriene suprapuse peste pneumopatia inițială virală, dar care au avut supraviețuiri de ordinul săptămânilor – aceasta fiind, oarecum, evoluția normală a acestei infecții virale.
Bronhopeumoniile bacteriene au fost determinate de bacterii din aerul inspirat de pacient, fie existau în focare izolate din plămânii acestuia, care s-au activat, fie din cauza scăderii imunității organismului, fie din cauza proceselor inflamatorii pulmonare, fie asociate ventilației mecanice prelungite”, a explicat medicul legist.
”În cazul deceselor celor 80% din pacienții intubați, acestea se producdin mai multe cauze. Pot muri din cauza bolii pulmonare care determină hipoxia generală, hipoxia creierului, care duce la deces. Pot deceda din cauza insuficienței multiple de organe, care constituie una din complicațiile des întâlnite în boala COVID.
La rândul ei, această insuficiență de organe poate fi rezultatul mai multor mecanisme patogenice, poate fi consecința dezechilibrului unui organ vital – plămâni, rinichi, cord, ficat – ce antrenează dezechilibre ale tuturor organelor vitale.
Ficatul este cel mai puțin afectat, în mod surprinzător, deoarece acesta este un organ extrem de implicat în imunitatea și apărarea organismului”, a mai spus medicul legist.