3dots.ro

Medic legist german, autopsier al victimelor Covid-19: «Oricât de crud ar suna, oricum ar fi murit în cursul acestui an»

Medic legist german, autopsier al victimelor Covid-19: «Oricât de crud ar suna, oricum ar fi murit în cursul acestui an»
Din articol:

Klaus Püschel, un medic legist din Hamburg, susține că infecția cu coronavirus este mai puțin periculoasă decât se crede în general și că germanii ar trebui să se învețe să conviețuiască cu această boală, chiar și fără carantină.

Klaus Püschel își susține opinia pe baza cazurilor medicale ale pacienților decedați în urma Covid-19 pe care i-a autopsiat.

”Toate victimele coronavirusului cărora le-a făcut autopsia aveau comorbidități atât de grave, încât, oricât de crud ar suna, oricum ar fi murit în cursul acestui an”, a afirmat medicul legist, citat de Die Welt.

De altfel, Klaus Püschel este susținătorul ideii de revenire treptată la viața anterioară pandemiei și i-a cerut public cancelarului Angela Merkel să înceapă imediat acest proces, deoarece ”acum este momentul potrivit”.

O opinie asemănătoare cu cea a medicului legist din Hamburg are și psihiatrul Michael Schulte-Markwort: ”Nici una dintre cifrele pe care le cunoaștem nu justifică teama manifestată în Germania față de virus”, a declarat psihiatrul german pentru Die Welt.

Psihiatrul mai spune că impresia sa este că teama a devenit o stare atât de de obișnuită în rândul populației, încât informațiile pozitive referitoare la combaterea pandemiei nu mai sunt luate în serios.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs