Mihaela Bilic, despre alimente și imunitate: «În Franţa, tuturor bolnavilor din spitale li se dă zilnic salată de pătrunjel»
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic a vorbit despre importanța alimentelor care au capacitatea de a creşte imunitatea, prin asigurarea întregului necesar de vitamine şi nutrienţi.
”Avem pe toate drumurile pătrunjel, doar că greşeala nostră este că nu-l mâncăm, îl punem în ciorbă de decor. Nu există în alt aliment mai multă vitamina C, fibre, minerale şi fier ca în pătrunjel. Trebuie să învăţăm din bucătăria libaneză să-l facem salată, adică să-l mâncăm cu snopul.
Vreau să vă spun că în Franţa, tuturor bolnavilor convalescenţi din spitale, li se dă zilnic salata aceea de pătrunjel. Este un aliment atât de banal pe care nu îl apreciem la adevărata lui valoare. Poate fi combinat cu ulei de măsline şi lămâie.
Avem piaţa plină de pătrunjel, haideţi să-l mâncăm cu snopul. Pătrunjelul înseamnă vitamina C şi Fier, iar când vorbim despre imunitate avem nevoie de aceşti antioxidanţi, de vitamina A, C şi E, pentru că antioxidant înseamnă blocarea oxidării din organism. Iar oxidare înseamnă ruginire.
Ca să blocăm ruginirea organismului îi dăm vitamina C, fructe şi legume proaspete. Cu cât mai colorate, cu atât mai bine pentru că mai sunt şi acei pigmenţi vegetali care au şi ei efecte benefice. Atenţie mare cu vitamina C pentru că este extrem de sensibilă.
Depozitarea îndelungată, lumina şi căldura o distrug. Din cauza aceasta, atunci când simţim că suntem mai slăbiţi, este recomandat să luăm chiar şi suplimente de vitamina C, tocmai pentru că nu avem de unde să luăm fructe şi legume culese de mai puţin de 48 de ore.
Vitamina A este uşor de găsit în toate produsele de origine animală cu grăsime – lapte, ficat sau ou, dar mai există şi o formă vegetală pe care o găsim în toate legumele şi fructele portocalii. Cât despre vitamina E, o lingură de ulei asigură strictul necesar.
Toată lumea vorbeşte de vitamina D, dar trebuie să ştim că organismul are capacitatea lui de a o produce. Culmea este că sintetizăm vitamina D şi dacă stăm la lumină într-o zi mai înnorată.
Printre alte substanţe care cresc imunitatea mai sunt şi acizii graşi omega 3, acesta putând fi luat din peşte gras, un gălbenuş de ou, sardină sau hamsie.
Tot la capitolul imunitate, nu aş vrea să uitaţi de alimentele fermentate. Imunitatea locuieşte în colon, important fiind echilibrul între culturile de bacterii benefice şi cele mai puţin benefice. Acestea nu ar trebui omorâte prin antibiotic, ci prin multiplicarea celor benefice. Acest lucru îl facem cu ajutorul un produse ca murăturile, sana, chefir, iaurt şi brânzeturile.
Vreau să vă mai amintesc de ceaiul verde, care are o capacitate ontioxidantă extraordinară, dacă bem cel puţin 5 căni pe zi. Nu uitaţi nici de echinacea sau ciocolată.
Pe de altă parte, ţineţi cont de faptul că stresul şi lipsa somnului prăbuşesc imunitatea cum noi nu putem să o compensăm prin mâncare“, a spus doctorul Mihaela Bilic, la PRO TV.