Medic primar nutriţie și diabet: De când ne-am născut, trăim în anormalitate. Habar n-avem ce e foamea!

23 Noi 2019 | scris de Monica Pavelescu

Aproximativ 1,7 milioane de români au diabet, în timp ce în jur de 2,5 milioane se află în faza de prediabet, care, în opinia dr. Doru Negru, medic primar de diabet, nutriţie şi boli interne la Spitalul Clinic Sanador, este de fapt, ”o intoxicaţie cronică voluntară cu mâncare“, generată de faptul că în regnul animal, saţietatea este o excepţie pe care noi transformat-o în regulă, 

  • Medic primar nutriţie și diabet: De când ne-am născut, trăim în anormalitate. Habar n-avem ce e foamea!

”Nu, păcatul nostru cel mai mare nu este că mâncăm mult. Deşi mâncăm mult, că aşa ne-a învăţat mama: ”papă tot ca să te faci mare“. Păcatul nostru cel mare este că nu alergăm destul. În condiţiile în care, pentru animalul numit om, aşa cum a hotărât mama-natură sau bunul Dumnezeu când ne-a făcut vânători-culegători, efortul fizic normal nu-l fac decât sportivii de performanţă care aleargă 40 de kilometri pe zi.

Şi lumea spune: ”Dar eu nu pot să alerg 40 de kilometri“, ”N-am timp, n-am vreme, mă doare spatele, mă dor genunchii“. Şi atunci întrebarea e: dacă nu alergăm atât, de ce mâncăm? Cine ne sileşte? Societatea osândeşte băutura, drogurile, dar nu mâncarea. Pentru că, fără băutură, fără droguri, fără ţigări se poate trăi. Fără mâncare, nu.

Şi atunci întrebarea vine: bine, şi cât să mănânc? Păi, cât alergi sau mai puţin decât alergi. Pentru că ne-am îngrăşat cu toţii. Pentru că, în bilanţul contabil între cât mâncăm şi cât alergăm, predomină cât mâncăm”, a declarat medicul nutriționist într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.

Cei care stau toată ziua la birou şi fac mai puţin efort cât trebuie să mănânce?

”Aici e greu. Pentru că de alergat va trebui să alergăm. În condiţiile în care toată ziua stăm în fund pe scaun, trebuie să găsim măcar o jumătate de oră în care să facem mişcare. Pentru că, altfel, organismul nostru pierde muşchi Acesta se atrofiază. Grăsimea nu dispare.

Prin nemâncare, organismul nostru declanşează o mulţime de mecanisme de economisire a energiei – de milioane de ani s-au dezvoltat 42 de mecanisme de economisit energia, dar nu avem decât un singur mecanism de a o risipi: efortul fizic. Pe care nu-l facem. Şi când vedem că ne-am îngrăşat, facem cel mai păgubos lucru cu putinţă: tragem o cură de slăbire.

Ce înseamnă asta? Mănânc mai rar şi mai puţin. Păi, organismul nostru ştie să facă faţă la asta. Noi nu ştim. În momentul în care mâncăm mai rar sau mai puţin, organismul bagă de seamă că nu primeşte şi declanşează mecanismele de economisire. Face aceeaşi treabă, cu mai puţin consum de energie.

Când mâncăm, el nu-şi creşte turaţia motorului. Merge cu turaţie redusă şi tot ce este în plus depozitează. Mâncăm şi mai rar şi mai puţin? Organismul mai dă un pas înapoi. Când mâncăm, tot ce-i în plus depozitează. Gândiţi-vă că are 42 de paşi de făcut înapoi”, spune dr. Doru Negru.

Cât de păguboasă e dieta?

”Dacă nu mănânci deloc, organismul nu va apela niciodată la grăsime. El va distruge muşchiul. Şi păstrează grăsimea, pentru că el aşa ştie. Au supravieţuit numai cei care au ştiut să păstreze masa grasă. Când mâncăm, el nu reface masa musculară: pune grăsime.

Asta este baza fenomenului yo-yo – când pierdem un kilogram şi câştigăm două. Pierdem un kilogram de muşchi şi câştigăm două de grăsime. Iar ţesutul gras este cel mai mare mâncător de insulină. Insulina este hormonul care face să coboare zahărul din sânge. Prin lipsa ei absolută sau relativă determină apariţia diabetului. Şi atunci, dacă ţesutul gras este mare, consumul de insulină este şi el mare.

Producţia de insulină va fi excesivă şi „fabrica de insulină“, dacă nu e cea mai bună cu putinţă – apropo de ce spuneam mai devreme cu ”bubele pe dosar“ – şi dacă este suprasolicitată, nu mai face faţă. Insulina nu mai este suficientă şi începe să crească glicemia. Cam aici e povestea cu prediabetul”, explică medicul primar în nutriție și diabet.

SHARE