3dots.ro

Este posibilă infectarea de două ori într-o lună cu Omicron? Cât ne protejează trecerea prin boală sau vaccinul

Este posibilă infectarea de două ori într-o lună cu Omicron? Cât ne protejează trecerea prin boală sau vaccinul

Concluziile mai multor studii relevă faptul că deși datele clinice indică faptul că varianta Omicron provoacă boli mai puţin grave, această tulpină ar implica şi un risc crescut de reinfectare.

Un studiu publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Imperial College London, în decembrie anul trecut, a arătat că Omicron are de cinci ori mai multe şanse de a produce reinfectarea la cei care au avut deja COVD-19 decât varianta Delta.

Conform unei analize realizate de United Kingdom Health Security Agency, în aceeaşi perioadă, aproximativ una din 10 persoane infectate cu varianta Omicron au avut anterior Covid-19.

”Există impresia că, după ce persoanele care au avut o dată Covid-19, vor fi permanent protejaţi, ca şi în cazul rujeolei. Dar cele două virusuri care provoacă aceste infecţii sunt foarte, foarte diferite.

Protecţia împotriva coronavirusului scade în mod natural după o perioadă de timp”, a declarat Dr. William Schaffner, profesor de medicină preventivă şi boli infecţioase la Universitatea Vanderbilt din Nashville.

Orice test pozitiv, pentru oricare dintre variantele Covid-19, apărut în decurs de 90 de zile de la infectarea iniţială este considerat a fi parte a aceluiaşi episod de caz. Acest lucru este posibil din cauza efectelor reziduale ale infecţiei iniţiale.

Reinfectarea cu SARS-CoV-2 este considerată doar atunci când testele pozitive survin după o perioadă mai mare de 90 de zile de la prima infectare.

Studiile recente din Marea Britanie au sugerat că infecţia anterioară cu coronavirus oferă o protecţie slabă împotriva noii tulpini – Omicron.

Cercetătorii de la Imperial College London au descoperit că varianta Omicron se sustrage protecţiei oferite de imunitatea dobândită în urma bolii COVID-19 sau vaccinării cu două doze de ser anti-COVID-19.

Un studiu efectuat în urma analizăriii tuturor cazurilor confirmate prin test PCR în Anglia, între 29 noiembrie şi 11 decembrie, a concluzionat că pacienţii care avuseseră în prealabil COVID-19 au avut cca. 19% protecţie împotriva noii variante Omicron.

Cam acelaşi nivel de imunitate îl conferă şi vaccinarea cu două doze de ser anti-COVID, oamenii de ştiinţă estimând că vaccinul are o eficacitate de până la 20% împotriva noii variante Omicron.

În acest sens, profesorul Neil Ferguson, de la Imperial College din Londra, declara: ”Acest studiu oferă dovezi suplimentare cu privire la măsura substanţială în care Omicron poate evita imunitatea anterioară dată atât de infectarea prealabilă, cât şi de vaccinare”.

Prezența tulpinei Omicron a fost raportată pentru prima dată la OMS din Africa de Sud pe 24 noiembrie – cu doar trei zile înainte de a fi identificat pentru prima dată în Marea Britanie – deci nu există date fiabile nici de acolo.

Experţi britanici în sănătate publică susţin că este cu siguranţă posibil” să vă infectaţi cu Omicron de mai multe ori, în acelaşi mod în care este posibil să obţineţi mai multe teste pozitive pentru oricare dintre varaintele coronavirusului.

Dr. Amesh Adalja, cercetător senior la Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătăţii din SUA, este de aceeaşi părere: ”Nu este clar, în acest moment, ce nivel de imunitate apare după o infecţie cu Omicron. Bănuiesc că în timp, da, probabil că te poţi reinfecta. Dar nu avem încă aceste date, deoarece Omicron există doar din octombrie/noiembrie”.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs