Enantemul, un nou simptom COVID-19?

20 Iul 2020 | scris de Anita Raicu

În timp ce erupțiile pe piele au fost mult timp legate de COVID-19, medicii din Spania raportează că în unele cazuri apar și erupții pe interiorul gurii.

Enantemul, un nou simptom COVID-19?

Noul studiu spaniol a fost publicat pe 15 iulie în revista de dermatologie JAMA. Cercetătorii conduși de Dr. Juan Jimenez-Cauhe, de la Spitalul Universitar Ramon y Cajal din Madrid, au examinat 21 de pacienți diagnosticați la începutul lunii aprilie cu COVID-19 și erupții cutanate asociate. 

Dintre aceștia, șase pacienți (29%) aveau enantem pe interiorul gurii. Vârsta pacientilor afectati a fost între 40 și 69 de ani, iar patru dintre cei șase au fost femei, conform consumer.healthday.com.

Erupția bucală a apărut într-o perioadă cuprinsă de la două zile înainte de debutul altor simptome COVID până la 24 de zile după, cu un timp mediu de aproximativ 12 zile după debutul simptomelor.

În cele mai multe cazuri, enantemia nu părea să fie legată de niciun medicament pe care pacienții îl luau, consolidând în continuare ideea că era vorba despre infecția cu noul coronavirus care a făcut ca petele roșiatice să apară.

Cât de răspândit este acest simptom a bolii provocate de noul coronavirus este încă o necunoscută, deoarece "din cauza problemelor de siguranță, multor pacienți suspectați sau confirmați cu COVID-19 nu le-a fost examinată cavitatea orală", a menționat grupul condus de Dr Jimenez-Cauhe.

"Un enantem este o erupție cutanată [pete mici] pe membranele mucoaselor”, a explicat dr. Michele Green, care practică la Lenox Hill Hospital din New York.

"Este foarte frecvent la pacienții cu infecții virale, cum ar fi varicela șau boala mână-gură-picior. Și nu numai. Este un simpom destul de comun pentru multe erupții virale."

Ce este ENANTEMUL?
ENANTEMUL este o erupție mai mult sau mai puțin întinsă, care apare pe o mucoasă (în special pe mucoasa bucală sau faringiană) în cursul unor boli eruptive și este frecvent asociat cu un exantem cutanat.

Ca exemplu sunt petele Koplik pe mucoasa bucală, caracteristice rujeolei, petele Forschheimer din rubeolă, sau în scarlatină, toxoplasmoză, varicelă sau rubeolă. 

Pentru tratarea mucoasei bucale
Sprayul Antiviral conține o combinație de extracte naturale din scoarță de stejar și rădăcină de lemn dulce care calmează iritația mucoasei bucale și ajută la regenerarea acesteia.

Scoarța de stejar are un efect antiinflamator, astringent și antiviral, în timp ce rădăcina de lemn dulce inhibă aderența virală.

În plus, dexpanthenolul din compoziția spray-ului stimulează cicatrizarea și vindecarea mucoasei bucale, astfel durerea este calmata iar pacientul se poate alimenta.


CLICK - Follow us on Google News