Cum se explică cazul curios al județului Suceava, cu rată de infectare 1,05 la mie

02 Apr 2021 | scris de Monica Pavelescu

În urmă cu un an, Suceava devenea ”Lombardia României”, dar, în mod surprinzător,  județul din Moldova înregistrează în aceste zile cea mai mică incidență de infectare din țară. 

Cum se explică cazul curios al județului Suceava, cu rată de infectare 1,05 la mie

În momentul de față, doar trei județe reușesc să se mai afle în scenariul verde, cu rata de infectare sub 1,5: Vrancea - 1,22, Harghita - 1,21 și Suceava, care se află în cea cea mai bună situație: 1,05. 

Exact în urmă cu un an, în Suceava a explodat cel mai mare focar de COVID din țară, contaminarea în masă a cadrelor medicale și a pacienților din Spitalul Județean de Urgență din oraș determinând autoritățile să carantineze zona. 

La sfârșitul primului val al pandemiei, conform declarațiilor oficiale, 80% din angajații spitalului trecuseră deja prin boală.

La cea mai recentă raportare au fost depistate 55 de cazuri noi, în urma efectuării a 653 de teste efectuate.

De la începutul pandemiei, 22.882 de suceveni au fost confirmați cu COVID. Dacă numărul este raportat la populația județului, de 778.228 de locuitori, conform Direcției de Statistică Suceava, iar din această statistică rezultă o cifră surprinzătoare: doar 2,9% dintre suceveni au făcut boala.

Expertului în sănătate publică Răzvan Cherecheș explică rata scăzută de infectare înregistrată în prezent în județul Suceava.

”Fiind un județ lovit greu de COVID la începutul pandemiei există posibilitatea ca aici să fie dobândită o imunitate de masă, dar chiar și așa nu cred că aceasta ar putea fi explicația pentru incidența de infectare scăzută de aici”, a spus Răzvan Chiricheș. 

”Avem ca exemplu mai multe orașe din Brazilia unde coronavirusul a făcut ravagii în primul val, iar acum, o mutație nouă de COVID a lovit aceleași orașe cu aceeași intensitate, poate chiar mai mare decât la începutul pandemiei. Deci imunitatea nu i-a protejat mai deloc”, continuă expertul în Sănătate Publică.

El crede că, de fapt, răspunsul se află mai degrabă la numărul insuficient de teste efectuate. ”Oricum, Suceava reprezintă o curiozitate pe care autoritățile și noi, specialiștii, ar trebui să o studiem”, a precizat Răzvan Cherecheș. 


CLICK - Follow us on Google News