
Terapia prin care un pacient de 100 de ani, cu insuficiență cardiacă, s-a recuperat după infecția cu coronavirus

Un chinez, care tocmai sărbătorise cu câteva zile înainte împlinirea a 100 de ani, a fost diagnosticat cu coronavirus, pe 24 februarie 2020.
Pacientul fusese găsit de rude în stare de inconștiență și fusese transportat de urgență la spital. Starea sa de sănătate nu era una bună, pacientul suferind de mai multe boli cronice – Alzheimer, hipertensiune, insuficiență cardiacă, informează media din China.
Și totuși, în ciuda condiției sale grave, pacientul centenar a fost salvat după ce i-au fost administrate două sesiuni de transfuzii de plasmă donată de bolnavii care suferiseră de Covid 19 și care se vindecaseră între timp.
”Considerând că pacientul este foarte în vârstă și că sistemul său imunitar este foarte slăbit, am decis să folosim drept terapie principală transfuzia cu plasmă donată de bolnavii care se vindecaseră de infecția cu Covid 19”. a declarat unul dintre medicii care l-au tratat.
Medicii chinezi se declară încrezători în folosirea transfuziei cu plasmă colectată de la bolnavii vindecați ca metodă de tratare a pacienților infectați, concluzionând că prin acest tranfer organismul bolnav preia și anticorpii care au luptat împotriva virusului, ușurând presiunea pusă de infecție pe sistemul imunitar.
Plasma desemnează fracțiunea lichidă a sângelui și limfei. În plasmă se află în suspensie celulele sanguine (hematii, leucocite și trombocite). Ea este formată din apă, substanțe anorganice dizolvate (săruri minerale) și diverse substanțe organice (protide, lipide, glucide, combinații ale acestora etc.).
Plasma servește ca vehicul atât pentru elementele celulare sanguine, cât și pentru diverse substanțe biologic active (hormoni, anticorpi, etc.).