Până în urmă cu 3000 de ani, europenii erau intoleranți la lactoză. Pe scurt, consumul de lapte le făcea rău. Doar în urma unor selecții naturale și a unor influențe genetice dobândite în urma invaziilor altor popoare europenii de astăzi se pot bucura de brânzeturi, cașcaval sau lapte.

Pe baza studiilor genetice, specialiști de la prestigioase universități din lume au realizat că o mare parte a populației Europei era intolerantă la lactoză.

Cu alte cuvinte, în urma consumului de lapte, de exemplu, experimenta disconfort gastric, de la moderat la sever, manifestându-se prin balonare, dureri abdominale, flatulență și diaree.

De altfel, așa cum arată un studiu publicat în această vară în revista Nature,  în urmă cu 5000 de ani, niciun adult nu era capabil să digere în mod corespunzător laptele.

Evident, această intoleranță se manifesta diferit de la un individ la altul. Unii aveau probleme gastrice ușoare, la un consum mai ridicat, alții puteau fi uciși de simptome severe precum diareea.

O excepție o reprezentau cei din nordul Europei care se pare că dezvoltaseră, mai devreme, o mutație genetică care-i făcea toleranți la lactoză.

Studiile se bazează pe analize asupra mostrelor de ADN recoltate de la resturile osteologice ale unor indivizi care au trăit în Europa. Au fost alese mostre de la schelete din epoci diferite, de la neolitic până la epoca fierului.

Rezultatele au demonstrat că până în anul 1000 îHr, europenii erau intoleranți la lactoză. Și asta în condițiile în care, din anul 6000 îHr, popoarele europene creșteau animale domestice precum vaca, oaia sau capra.

În plus, așa cum arată studiile făcute pe ceramica din gospodăriile neolitice sau din epoca bronzului, deși genetic nu erau pregătiți pentru consumul de lapte, europenii totuși mâncau lactate. Evident, cu problemele gastrice deja menționate.

Se bănuiește că fie erau consumate fie cantități mai mici de lactate, iar efectele erau minore, fie era vorba de unele simptome atât de ușoare încât erau trecute cu vederea.

”Acest rezultat relevă faptul că vechii europeni au domesticit animale precum capra, vaca sau oaia, dar ei încă nu erau dezvoltați genetic pentru a putea bea și tolera cantități mari de lapte de la alte mamifere”, precizează pentru Science Daily, Ron Pinhasi de la UCD Earth Institute din cadrul Universității din Dublin. 

Aceleași studii arată că mutația genetică ce a dus la toleranța la lactoză s-a dezvoltat în timp sub impulsul mai multor factori.

Pe de o parte, consumul de lapte a dus la o adaptare a oamenilor și, totodată, la dezvoltarea toleranței la lactoză. Pe de altă parte, toleranța la lactoză a apărut în urma unei selecții naturale – mai precis, molimele și perioadele de foamete accentuată au contribuit la generalizarea toleranței la lactoză.

Studiile indică existența unor perioade de foamete și epidemii care au coincis, evident, cu o masivă depopulare a satelor neolitice sau din epoca bronzului.

Astfel se poate presupune că în perioadele de foamete sau epidemii, indivizii cu o accentuată intoleranță la lactoză mureau din cauza simptomelor extrem de severe, mai ales diaree.

Ceilalți au reușit, în timp, să dezvolte aceea mutație care-i făcea toleranți la lactoză.

În plus, prin migrațiile triburile yammnaya, călăreți și păstori din stepele nord-pontice, toleranți la lactoză, fondul genetic european a fost îmbogățit.