3dots.ro

Oxford. Un voluntar vaccinat anti-COVID-19, testat pozitiv la patru luni după ce a primit doza

Oxford. Un voluntar vaccinat anti-COVID-19, testat pozitiv la patru luni după ce a primit doza
Din articol:

Cum în istoria medicală a omenirii nu se cunoaște decât un singur caz de eradicare a unui virus, cel al variolei, nimic nu pare sigur în cursa pentru găsirea unui vaccin care să ne protejeze împotriva COVID-19.

Un spaniol care s-a vaccinat voluntar împotriva coronavirusului cu vaccinul aflat în teste la Universitatea Oxford a fost testat pozitiv, la patru luni de când a primit doza anti-COVID-19, scrie La Vanguardia.

Joan Pons Laplana lucrează în Marea Britanie de peste 20 de ani ca asistent medical. Este una din cele peste 20.000 de persoane care s-au oferit voluntar pentru a participa la testarea vaccinului AstraZeneca – Oxford.

”După patru luni de rezultate negative la testele COVID-19, ieri am fost testat pozitiv”, a scris Joan Pons pe contul său de Twitter.

Pons credea că are o simplă răceală și chiar intenționa să se ducă la muncă. Soția sa a fost cea care i-a reamintit că în condițiile în care a fost vaccinat împotriva COVID-19 are trebui să-i contacteze pe cei de la Oxford.

Cumva rușinat de faptul că ar putea fi doar răcit, spaniolul i-a contactat pe cei de la Oxford care l-au întrebat dacă și-a pierdut mirosul și i-au recomandat să facă un test PCR, care a ieșit pozitiv.

”La început am fost speriat. În timpul primului val al epidemiei am lucrat la terapie intensivă și am văzut mulți oameni pierzându-și viața. Mi-am sărutat soția și m-am închis în cameră, unde voi sta până pe 17 octombrie”, a mai declarat Pons, care, deocamdată are o formă ușoară a bolii.

Voluntarii care participă la testele AstraZeneca – Oxford, primesc, fără ca ei să știe, fie vaccinul, fie placebo.

”Sper să fi primit vaccinul și nu placebo, dar timpul o va demonstra”, mai spune Pons care regretă faptul că nu este informat în acest sens.

De asemenea, este de notat faptul că vaccinul anti-COVID-19 nu-și propune să împiedice coronavirusul să pătrundă în corp, ci să nu treacă din plămâni în sânge și să dezvolte o formă gravă a bolii.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs