Erupția vulcanului Tambora din Indonezia, petrecută în urmă cu 200 de ani, în 1815 a dus la decesul a aproape 90.000 de oameni, iar efectele sale devastatoare demonstrează că dezastrele naturale care au influențat viața pe Terra pot veni chiar și din interiorul planetei, nu numai din ciocnirile cu asteroizi.

Zgomotul produs de explozie s-a propagat pe o distanță de 2.500 de kilometri, iar lava a fost aruncata pe o rază de 1.300 de kilometri. În urma erupției a rămas un crater cu un diametru de 11 kilometri., iar viața în apropierea vulcanului Tambora a revenit la normal abia după aproape o sută de ani.

Catastrofa naturală din 1815 a produs ceea ce specialiștii au definit ca a fi o ”iarna vulcanică” – norul de cenușă vulcanică a acoperit aproape întreaga emisferă nordică și a împiedicat razele soarelui să mai ajungă la suprafața Pământului, temperaturile au scăzut pe întreaga planetă cu câteva grade.

În momentul erupției unui vulcan, cenușa ajunge până la zonele cele mai înalte din atmosferă, iar de acolo se poate răspândi deasupra întregii planete. Norii de cenușă blochează radiațiile solare și produc o răcire a climei care se poate prelungi până la doi ani de la eveniment. Totodată, erupțiile vulcanice emană și sulf, sub forma de gaz, care ajuns în stratosferă se transformă în particule de acid sulfuric, care reflectă la rândul lor razele solare.

Erupția din 1815 a vulcanului Tambora din Indonezia a eliminat o cantitate foarte mare de cenușă, care s-a răspândit în atmosferă. Anul următor, 1816, este cunoscut ca ”anul fără vară” – frig și zăpadă au fost semnalate în lunile iunie și iulie în zone din Statele Unite, Europa și China unde s-au înregistrat ninsori în lunile iunie și iulie.

Scăderea bruscă a temperaturii a fost devastatoare pentru agricultură. Fenomenele de îngheț au distrus culturi întregi de cereale. De asemenea, legumele și fructele nu au putut crește, iar multe animale au murit. Asta a dus la foamete în multe zone ale lumii.

Din fericire, schimbarea dramatică a vremii nu a durat mult. Temperaturile au revenit la normal după doi ani, în 1817, iar natura a început să se refacă încet odată cu dispersarea particulelor ce împiedicau razele de soare să atingă solul.

Un astfel de dezastru natural se poate întâmpla oricând. În 2010, în Islanda a fost o erupție destul de însemnată care a perturbat grav traficul aerian din Europa. Viața de zi cu zi a oamenilor din apropierea vulcanului Eyjafjallajökull a fost afectată în mare măsură.

O erupție vulcanică de dimensiunea celei din 1815 în timpurile noastre ar fi catastrofală. Asta, pentru că densitatea populației a crescut considerabil la nivel global în ultimii 200 de ani, iar potențialele victime ar fi de ordinul zecilor de milioane.

În plus, în plină globalizare, comunicarea și transportul aerian ar fi date peste cap complet și, pe lângă foametea care s-ar instala din cauza vremii, milioane de oameni ar rămâne fără serviciu, consecințele fiind greu de imaginat.