3dots.ro

Trei biologi marini au publicat o imagine cu o specie rară de rechin, care, de fapt, ar putea fi o jucărie de plastic

Trei biologi marini au publicat o imagine cu o specie rară de rechin, care, de fapt, ar putea fi o jucărie de plastic

Trei biologi marini, nu foarte siguri pe cunoștințele lor se pare, au retras lucrarea publicată în luna mai 2022, în Mediterranean Marine Science, bazată pe imaginea unei specii rare de rechin, după ce au apărut suspiciuni că specimenul era de fapt o jucărie din plastic, relatează Business Insider.

Era vorba de specia rechinului spiriduș, o specie rar observată de biologici pentru că trăiește în mod obișnuit pe fundul mării, la adâncimi de peste 3.000 de metri.

Imaginea fusese primită de la un contributor din Grecia, Giannis Papadakis, iar  iar cercetătorii marini, care nu au observat și nu au interacționat niciodată cu specimenul din fotografie, au spus că este probabil un pui de rechin, deoarece li s-a spus că are cel mult 78 de centimetri.

În lunile ce au urmat, alți experți fauna marină în rechini au pus însă veridicitatea imaginii sub semnul îndoielii.

Într-un comentariu publicat în noiembrie 2022, un alt grup de biologi atrăgea atenția asupra unor anomalii ale rechinului din imagine: avea prea puține branhii, avea înotătoarele poziționate greșite, părea ciudat de rigid și îi lipseau dinții

”Apar îndoieli cu privire la autenticitatea imaginii furnizate ca dovadă pentru observarea rechinului”, au scris aceștia. Ei au mai remarcat că nu au cum să verifice dacă Papadakis este cu adevărat cel care a găsit rechinul și l-a fotografiat.

Discuțiile despre fotografie s-au răspândit online, pe un grup de Facebook al pasionaților de subiecte despre rechini, unde concluzia a fost aceeași: specimenul nu e real.

Unii dintre participanții din grup au observat că rechinul are o asemănare izbitoare cu o jucărie din plastic vândută de producătorul italian de jucării DeAgostini, care poate fi găsită pe internet.

În urma controverselor din jurul imaginii, cei trei oameni de știință care au folosit fotografia pentru cercetarea lor – Athanasios Anastasiadis, Evangelos Papadimitriou și Frithjof C. Küpper – și-au revizuit comentarii în ianuarie.

De data aceasta, au spus că rechinul avea probabil în jur de 18 centimetri lungime și au sugerat că ar putea fi vorba despre un embrion cu diformități pentru a explica bizareriile din fotografie.

În cele din urmă, cei trei au retras cercetarea cu totul, deși spun că sunt în continuare convinși că imaginea e autentică.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs