Ar putea descoperirile științifice referitoare la teoria relativității, mecanică cuantică, complexitatea ființelor vii, moartea termică a Universului și, mai presus de toate, Big Bang-ul să îi converteasca pe necredincioșii de astăzi? Autorii cărții ”Dumnezeu, știința, dovezile” sunt convinși că da.

Pe 18 decembrie, telescopul James-Webb va fi lansat din Kourou, Guyana, și plasat pe orbită în jurul Soarelui, la 1,5 milioane de kilometri de Pământ. Înlocuitorul lui Hubble va putea descoperi ”fața lui Dumnezeu” în strălucirea slabă a galaxiilor îndepărtate?

Cei doi autori ai cărții ”Dumnezeu, știința, dovezile”, Michel-Yves Bolloré și Olivier Bonnassies, nu mai au nevoie de argumente: ei îl văd deja.

Cei doi autori urmăresc cu pasiune etapele celei mai uluitoare călătorii științifice a omenirii.

În 1992, astrofizicianul câștigător al Premiului Nobel, George Smoot, a fotografiat prima lumină cosmică dintr-un Univers, care încă rătăcea, la 380.000 de ani după Big Bang.

Imaginea sa arăta ca un oval albăstrui, pătat de șofran și culori portocalii. El a fost cel care a spus în fața Societății Americane de Fizică: ”Este ca și cum ai vedea fața lui Dumnezeu”.

Oamenii de știință și credința
De atunci, observatorii acestui trecut cosmic, vechi de 14 miliarde de ani, au continuat să acumuleze elemente noi, iar deceniile următoare promit că vor fi spectaculoase.

”În următorii treizeci de ani, vom avea revelații interesante cu privire la cosmologia originilor”, spune astrofizicianul Trinh Xuan Thuan, unul dintre acei astrofizicieni credincioși – este budist – pe care autorii acestei cărți îl aduc la lumină.

Și nu este singurul care crede într-un mare arhitect cosmogonic. Cel puțin așa spun rezultatele unor studii efectuate, de exemplu în Statele Unite, precum cel din 2009, în care sondajul intitulat ”Oamenii de știință și credințe din Statele Unite”, relevă că majoritatea oamenilor de știință americani cred în ”ceva” (51%), iar ateii sunt minoritari (41%).

Bolloré și Bonnassies citează, de asemenea, un studiu din 2003 realizat de geneticianul Baruch Aba Shalev legat de convingerile religioase ale câștigătorilor premiului Nobel.

Studiul respectiv arată că 90% dintre cei premiați cu Nobel se identifică cu o religie, dintre care două treimi cu creștinismul. De asemenea, procentul de atei dintre câștigătorii Premiului Nobel în literatură este de 35%, față de doar 10% în rândul oamenilor de știință.

Desigur, argumentul autorității este greșit. Chiar dacă toți oamenii de știință ar fi atei militanți, acest lucru nu i-ar împiedica pe alții să creadă în Dumnezeu. Dar dă tonul unei schimbări.

Validarea științifică a teoriei Big Bang-ului, petrecută la începutul anilor ’60. a satisfăcut cele trei monoteisme – atât de mult corespunde această relatare cu cea a creației Lumii în Vechiul Testament – lăsând deoparte literaliștii care se agață de ideea de ”o lume creată în șase mii de ani.

În 1951, Papa Pius al XII-lea se declara entuziasmat: ”Într-adevăr, știința de astăzi a reușit să asiste la ”Fiat lux-ul inițial”. Dar el a fost, de asemenea, precaut: ”Faptele observate până în prezent nu constituie un element de dovadă”.

Georges Lemaître, preot și fizician belgian prea subestimat, cel care a intuit pentru prima dată Big Bang-ului, ne-a invitat, de asemenea să nu confundam ”cosmologia și teologia”.

Deci, a existat într-adevăr un înainte și un după Big Bang. Această teorie, acum incontestabilă, a fost mult timp opusă tuturor celor care au respins vechiturile metafizice și superstițiile biblice, deoarece a deschis din nou o perspectivă teologică.

Autorii ne amintesc de acele episoade uitate ale nazismului și comunismului, care au luptat împotriva acestor idei, pedepsindu-le cu închisoarea și condamnarea la moarte.

Chiar și Albert Einstein…
Și au dreptate să insiste asupra evoluției unei științe din ce în ce mai dogmatice pe probleme religioase.

Ateii nu se mai pot baza pe știință pentru a demonstra că Dumnezeu nu există. Dar, oare, credincioșii pot invoca la rândul lor descoperirile științei pentru a demonstra existența lui Dumnezeu?

Autorii spun ca e posibil. Ei susțin că nimic nu se naște din nimic și că, dacă ar exista un Big Bang, ar exista ceva și mai puternic înaintea lui: o inteligență supremă.

Însă, a vorbi despre un ”înainte” înseamnă totuși să te raportezi la timp. Dar timpul s-a născut odată cu Big Bang-ul. Deci, este la fel de absurd să ne întrebăm ”care este nordul Polului Nord” (Stephen Hawking), precum este să presupunem un eveniment înainte de eveniment, cu o dată înainte de timp.

Acest lucru ne lasă cu o întrebare fără răspuns: cum se poate naște ceva din nimic? Sau, mai prozaic: cine a pornit ceasul?

Un punct este clar: cercetătorii, atei sau nu, acceptă întrebări metafizice. Este deja un mare pas înainte pentru credincioși, indiferent de credința lor particulară. La urma urmei, chiar Albert Einstein ajunsese să accepte ideea unui Dumnezeu, ”prima cauză a lucrurilor”.

O altă sarcină va fi ca autorii noștri să împace acest Dumnezeu campion al cifrelor și particulelor cu Dumnezeul iubirii din Noul Testament.