3dots.ro

”Mi-a ajuns!” – motivele pentru care unii șoferi renunță la mașinile electrice și se reîntorc la diesel

”Mi-a ajuns!” – motivele pentru care unii șoferi renunță la mașinile electrice și se reîntorc la diesel

Din articol:

În dorința de a atinge cât mai rapid noile obiective impuse de strategia  globală de eliminare a poluării provocate de arderea combustibililor clasici, industria auto a fost cumva forțată ardă etapele în procesul de inovare să lanseze pe piață modele ale unor vehicule electrice, care sunt sub așteptările clienților.

În media online apar numeroase semnale despre faptul că mașinile electrice sunt, deocamdată, o aspirație, nu o certitudine, existând o mulțime de motive care îi fac pe unii dintre proprietari să renunțe la a le mai folosi, de la autonomia redusă în condițiile unor temperaturi  mici, costurile de asigurare din ce în ce mai mari sau degradarea rapidă a bateriei, relatează inews.co.uk.

”Mi-am vândut mașina electrică și am revenit la diesel, mi-a ajuns!”

Guy Stenhouse a ținut să împărtășescă public motivele pentru care a renunțat la mașina sa electrică, un Jaguar I-Pace, și să revină la cea veche, echipată cu un motor diesel

Stenhouse spue că chiar și prima călătorie pe care a făcut-o cu mașina sa electrică nu a decurs deloc bine. În drumul pe care l-a parcurs, care a măsurat peste 230 de kilometri, de la Glasgow la Sedbergh, a fost nevoit să oprească foarte des la stațiile de încărcare. Și asta din cauza faptului că majoritatea stațiilor nu oferau o încărcare rapidă, iar bateria mașinii continua să se descarce. Astfel, a constatat că o călătorie care ar fi trebuit să dureze aproximativ 2 ore și 45 de minute a durat șapte!

”M-am oprit la fiecare stație de încărcare posibilă, am conectat mașina la încărcător și am constatat că nu funcționa. Asta însemna că nu puteam folosi decât stațiilecu încărcare lentă și că nu puteam parcurge decât aproximativ cinci kilometri pentru fiecare încărcare. Am ajuns acasă la miezul nopții”, spune britanicul.

Autonomia? Doar în teorie!

După acest incident, Stenhouse a încercat să afle cauza problemelor legate de încărcarea acumulatorului și, deloc suprinzător, vina a fost pasată de la unul la altul: ”producătorul încărcătorului a dat vina pe mașină, dar producătorul mașinii a dat vina pe încărcător”.

Stenhouse a mai comentat și aspectele legate de autonomia autoturismului, prezentată de producător ca fiind de peste 380 de kilometri, în condițiile în care bărbatul spune că, la bord, i-a fost indicată mereu doar una de 355 de kilometri.

Teoretic, chiar și cu o autonomie de 355 de kilometri, drumul pe care l-a parcurs n-ar fi trebuit să-i pună atâtea probleme, fiindu-i necesară doar o singură oprire pentru încarcare, dar… autonomia unui vehicul electric este doar o teorie.

Costuri mai mari la asigurări, devalorizarea mai rapidă

Motivul? Condițiile în care se efectuează testul WLTP – procedura de testare a vehiculelor uşoare, reglementată unirform la nivel mondial -, nu reprezintă în mare măsură o replică a unei deplasări  ”normale”, fiind efectuat la o viteză medie de 46 km/h, la o temperatură de 23 de grade Celsius, Iar performanța în ceea ce privește autonomiei scade dramatic atunci când temperaturile sunt scăzute.

Harry Metcalfe, jurnalist și cofondator al revistei auto Evo, a revenit și el la o mașină cu motor cu combustie. După doi ani de leasing pentru un vehicul electric și doi ani și jumătate cu unul hibrid – principala mașină de familie, a trecut la un Range Rover Sport diesel.

Pe canalul său de YouTube – ”Harry’s Garage”, Metcalfe explică în detaliu care sunt motivele pentru care a decis să renunțe la mașina electrică și la cel hibrid, afirmând că ”nu este o persoană căreia să nu-i placă mașinile electrice” și că este un alt adept al energiei verzi, folosind panouri solare și pompe de căldură. El mai afirmă că, în momentul de față, un vehicul electric nu este potrivit pentru drumurile lungi.

El menționează, de asemenea, costul tot mai mare al asigurărilor pentru vehiculele electrice, precum și devalorizarea mai rapidă a acestora: valoarea vehiculelor electrice second-hand a scăzut cu 23% în ultimul an, conform studiului realizat de Auto Trader.

Anvelopele speciale, o altă problemă

Revenind la scăderea valorii vehiculelor electrice second-hand cu 23% în ultimul an, unul dintre motive este reprezentat de inițiativa privind mașinile cu emisii zero, care prevede că 28% din toate vânzările de vehicule noi trebuie să fie reprezentate de vehicule electrice până în 2025, urmând să crească progresiv până la 100% până în 2035.

Acest deziderat înseamnă că producătorii introduc pe piață noi vehicule electrice mai repede decat crește cererea, iar cumpărătorii acestora pot beneficia de scutiri fiscale care nu se aplică mașinilor second-hand.

Erin Baker, director editorial al Auto Trader, este un susținător fervent al mașinilor electrice. Conduce în prezent atât o mașină electrică, cât și una diesel, cea din urmă fiind preferată pentru deplasările mai lungi. Ea spune că un obstacol în calea trecerii la mașinile electrice – în afară de costul inițial – este costul tot mai mare al asigurărilor. Asigurările pentru vehiculele electrice sunt mai scumpe din cauza valorii lor mai mari și a costurilor mai mari de reparații.

”Am lovit o groapă cu mașina mea electrică, iar înlocuirea anvelopei a costat 160 de lire sterline (peste 180 de euro – N.R.), față de 80 de lire sterline cât costă le cele clasice (peste 90 de euro – N.R.)”, a afirmat Baker.

Prețul mai mare al anvelopelor mașinilor electrice derivă din faptul că acestea au nevoie de unele speciale, întrucât acestea trebuie să suporte mai multă greutate, conform directorului editorial al Auto Trader.

De asemenea, bateriile cu care vin echipate vehiculele electrice pot da o groază de bătăi de cap. Garanțiile oferite de producătorii de baterii pentru vehicule electrice variază între opt și zece ani. În plus, deteriorarea bateriilor constituie o veste și mai neplăcută pentru proprietarii de vehicule electrice care locuiesc în țări mai calde, deoarece căldura le degradează mai repede.

Semnale că industria auto reacționează la semnalele venite de la clienți

Potrivit dealerului auto independent Motorpoint din Marea Britanie, 56% dintre șoferii de vehicule electrice intenționează să opteze pentru altele, alimentate cu un combustibil alternativ, din care 30% vor fi cele pe benzină.

”Este clar că unii au descoperit că un vehicul electric nu este potrivit pentru ei. Nu este vorba doar de un singur motiv, ci mai degrabă de o serie de factori, de exemplu, mutatul într-o nouă locuință unde nu există o stație de încărcare, un nou loc de muncă care necesită un drum mai lung sau prețul ridicat al unei încărcări făcute în stațiile publice”, afirmă Mark Carpenter, director executiv al Motorpoint Group.

De asemenea s-au semnalat și în industrie semnale despre scăderea interesului pentru vehiculele electrice. În luna februarie a acestui an, Apple a anunțat că renunță  la planurile sale de a intra pe piața vehiculelor electrice. Vânzările și acțiunile Tesla sunt, de asemenea, în scădere, la fel ca și valoarea vehiculelor electrice second-hand în comparație cu cea a vehiculelor cu motor cu combustie internă. Au existat, de asemenea, informații alarmante despre incidente în care sistemul de frânare al vehiculelor electrice nu a funcționat.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs