Asia Express, câștigătorii. Bontea: «Am câștigat un prieten pe viață, baiatu’ meu, Răzvan Fodor»
Spectaculos, intrigant, competitiv, nervos, cu înjurături, cu mizerie și opulență, cu oameni buni sau în cel mai bun caz indiferenți, scârbos, delicios, cu bucurie și tristețe… s-a încheiat încă un sezon Asia Express.
Ca și în precedentele sezoane, povestea s-a încheiat frumos, lăsându-ne să sperăm că și noi ne putem autodepăși, putem îndura, putem trece peste obstacole folosind doar ceea ce e mai bun în noi.
În spatele popularității lor, am descoperit că Sorin Bontea și Răzvan Fodor sunt doi oameni obișnuiți, cu bune, cu rele, care au știut să se malaxeze perfect creând acel ”împreună” care i-a făcut să fie apreciați de public și care i-a cărat spre succes.
Ce a declarat Sorin Bontea după câștigarea Asia Express
”Când ajungi la 50 de ani te gândești că viața nu prea mai are cu ce să te surprindă. Lucrurile sunt deja așezate la vârsta asta și totul are cât de cât un curs firesc. Asta gândeam înainte de experiența Asia Express. Ce s-a întâmplat după, e cu totul altă poveste!
Da, vârstă chiar e doar o cifră și important e cum ne raportăm noi la ce vedem în buletin.
Să ieși din zona de confort înseamnă să începi să te cunoști cu adevărat. Așa am descoperit că încă mai duc și duc bine!
În viața trebuie să știi să te bucuri de tot ceea ce trăiești, de orice experiență nouă.
Îți va fi mai ușor dacă recunoști față de tine că sunt lucruri pe care nu poți să le faci. Nu înseamnă că ești slab, dar nici faptul că te vei incăpățâna să tot încerci să le faci nu te va face mai puternic. Doar va naște frustrări. Nu suntem toți la fel și asta e cel mai frumos lucru.
Umorul este esențial în viață!
Când am plecat din București spre Manila nu credeam că peste luni de zile voi scrie aceste rânduri. Am plecat cu gândul de a ne bucura pe cât posibil de tot ce o să ni se întâmple acolo. Și așa am făcut. Da, a fost greu, înfiorător de greu. Ne-au lăsat uneori și nervii, ne-a durut spatele, ne-au durut picioarele, am lăsat pe la asiatici vreo 9 kilograme din greutate, dar a fost ceva ce trăiești o dată în viață.
E foarte adevărat ce se spune. Asia Express nu e doar o emisiune la tv. Asia Express a fost într-adevăr un Drum al Comorilor pentru că a fost un drum către noi înșine.
Am câștigat un prieten pe viață, baiatu meu, Răzvan Fodor. Nu există om mai potrivit alături de care să fi plecat în această aventură. Aș putea să îi spun asta de 3 ori la rând, că el așa s-a obișnuit să mă audă .
Mulțumesc familiei mele care m-a înțeles și m-a sprijinit. Dorul de ei a fost cea mai cruntă barieră.
Mulțumim întregii echipe Asia Express care a trăit pas cu pas această cursă alături de noi. Ce se întâmplă în spatele camerelor este absolut spectaculos!.
În rest… Asia Express continuă! Oferim traininguri pentru următorul sezon despre cum să dormi în cele mai dubioase locuri. E o artă și asta…”, a scris chef Sorin Bontea pe pagina lui de Facebook.
Ce a declarat Răzvan Fodor după câștigarea Asia Express
”Din clasa întâi, de când am luat premiul al doilea, nu am mai câștigat nimic…până acum! E al naibii de frumos să iei premiul întâi la orice vârstă, în orice. Dar experiența asta a fost mai mult decât poți să descrii în cuvinte! Mulțumesc, echipei de producție @asiaexpressromania că m-ați făcut să accept aventura vieții mele!”, a scris Răzvan Fodor pe pagina sa de Facebook.