Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, dați afară de la ”Chefi la Cuțite”

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, dați afară de la ”Chefi la Cuțite”

Antena 1 a anunțat că Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea nu vor mai face parte din juriul showului culinar ”Chefi la Cuțite”.

Antena 1 a anunțat într-un comunicat faptul că pregătește un nou juriu pentru emisiunea ”Chefi la Cuțite”.

Postul TV susține că cei trei foști jurați au refuzat să participe la filmările din octombrie 2023, invocând o stare de oboseală. Tot Antena 1 precizează că pauza de la ultimele filmări a fost de 6 luni, între aprilie și octombrie 2023.

”Am fost surprinși de anunțul de ultim moment al celor trei jurați, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătilor pentru filmarea sezonului următor și pentru că suntem într-o relație contractuală cu cei trei. Motivul principal invocat de aceștia a fost starea de oboseală, deși a existat o pauză de 6 luni între sezoane. Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situație nu au dus la soluția ideală”, a precizat Mihai Ioniță, CEO Antena Group.

Evoluția discuțiilor care au dus la situația dintre echipa Chefi la Cuțite și cei 3 foști jurați:
Martie – Comunicare calendar de producție pentru sezonul 13 Chefi la Cuţite către cei 3 jurați.

Mai – septembrie – Pregătiri producţie pentru sezon nou – difuzare anunț casting, comunicare cu toată echipa, sponsori și producție, contracte de închiriere, utilități, programare echipă filmare, preselecții în mai multe orașe din țară, asigurarea transportului pentru concurenții veniți din afara țării etc. Toate aceste demersuri au implicat alocarea de resurse financiare și umane, peste 150 de oameni au muncit pentru pregătirea show-ului.

Septembrie – Jurații anunță, cu mai putin de 30 de zile înainte de startul filmarilor, că nu mai pot participa la filmări invocând starea de oboseală.

Octombrie – Jurații refuză calendarul de producție modificat, deși acesta a fost ajustat conform propunerii lor.