
Răduleasca, lui Carmen Brumă: «Femeie, nu te mai așeza pe nicio bancă!»

Probabil zguduite temeinic de crizele vârstei mijlocii, cu probleme de autoapreciere, numeroase reprezentante ale sexului frumos încearcă, și unele chiar reușesc, să demonstreze ochilor celor care le urmăresc conturile de socializare că, trecute de 40 de ani, arată încă bine.
Bunăoară, dacă în urmă cu ceva ani îi spuneai cuiva că și Carmen Brumă va da în cele din urmă în păcatul etalării de nuri pe internet, te-ar fi privit cu circumspecție. Dar, iată că se întâmplă!
”Am zis că nu mă ridic de pe banca până când se topește zăpada dar m-am răzgândit”, spune, în lipsă de altceva, Carmen Brumă într-o postare pe Instagram pentru care probabil a strâns zdravăn din dinți pentru a împăca frigul cu dorința de a expune cât mai multă piele.
Mihaela Rădulescu o altă doamnă care a uitat că la peste 40 de ani te despoi dacă nu prea ai altceva inteligent de făcut în public, susține efortul lui Brumă, oferindu-i și un sfat suplimentar.
”Ador această fotografie! Nu numai pentru … the obvious sexyness, dar mai ales pentru atitudinea perfectă în fața prostiei unora. Dacă suntem mai multe și mai unite, învingem noi, mamele sexy. Încă ceva – sportul oxigenează fantastic creierul, pentru cei care nu știu cum să procedeze cu … frumusețea. Femeie, nu te mai așeza pe nicio bancă. E păcat”, i-a scris Mihaela Rădulescu.
Cu riscul de-a fi chiar proștii de care pomenește Răduleasca, ne întrebăm în continuare la ce le folosește divelor publicarea unor astfel de imagini…