
Cătălin Bordea pentru Livia și Spike, care au apărut oficial ca un cuplu: ”Le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni”

Cătălin Bordea a reacționat după ce fosta lui soție, Livia, și Spike, fostul lui ”bun” prieten, au fost surprinși împreună într-un mall din București.
Bordea le transmite, într-o notă ironică, după ce s-au afișat în mod oficial ca un cuplu, ”să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni”.
Livia și Spike au stat ceva vreme ascunși vederii, pentru a nu crea valuri în jurul apariției lor, mai ales că lumea nu vede cu ochi buni relația lor, principala cauză a divorțului de Cătălin Bordea, înșelat cu cel ce i-a fost cavaler de onoare la nuntă.
Dar, cei doi au trecut peste perioada în care nu s-au afișat public și au fost surprinși recent, ținându-se de mană, la cumpărături într-un mall din București.
Reacția lui Cătălin Bordea, după apariția în publica a fostei soții la brațul fostului său bun prieten
Cum nu avea să nu remarce apariția în media a imaginilor, Cătălin Bordea a reacționat, urându-le celor doi să rămână împreună, pentru că în felul acesta nu vor mai deranja și viețile altora.
Comediantul a dat de înțeles că pe viitor va avea grijă când își va alege prietenii, având în vedere că Spike a fost cavaler de onoare la nunta lui cu Livia
”Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrânețe. De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract.
Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi”, a spus Cătălin Bordea pentru Cancan.
Cum petrece Revelionul Cătălin Bordea
După un an în care viața personală nu i-a oferit prea multe satisfacții, Cătălin Bordea se poate mulțumi cu rezultatele profesionale: Revelionul pe care l-a organizat la clubul al cărui manager este și proiectul său cinematografic, care merge de asemenea foarte bine.
”Pentru prima oară, am organizat Revelionul la club, cu bilete și s-au dat toate, e sold-out. O să fiu acolo să supervizez, mai mult cu treabă. O să mă ocup exact ca un manager de club. Va fi un program mai divers. Eu nu urc pe scenă, o să mă întrețin cu toată lumea.
Altfel, filmul din cinematograf merge peste așteptări de bine. Cred că termin cartea undeva la sfârșitul lui ianuarie. E vorba despre povestiri din copilărie. Următoarea va fi despre prezentul de acum. Dar stai să ajungă autorul la un final. Să nu stau așa, cu pagini goale. Să vină personajele să mă viziteze, să am coșmaruri noaptea.
De pe 24 ianuarie, începem filmările la următorul sezon de iUmor, apoi turneele în toată Europa. Și-n toată țara. Și pregătesc și celălalt Special. La final tragem linie, vedem ce avem în plus, în minus, cine a furat la sentimente”, a spus Cătălin Bordea despre reușitele sale profesionale.