Daniel Iordachioae, critic despre Festivalul de la Mamaia: ”Nimic național în încropeala de anul acesta, o afacere dubioasă care a dat doar remușcări și regrete“ – video
Daniel Iordăchioae, fost concurent în anul 1987 la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, a criticat modul în care a fost organizată ediția aniversară din acest an.
”Într-adevar, Mamaia este Mamaia, insa afacerea de weekend-ul trecut NU este Mamaia! Le-am transmis personal multor colegi ca sunt niste eroi, reusind sa faca lumea sa ii aplaude in conditiile unei grotesti organizari pe genunchi si a prezentei unei prezentatoare (Temisan noroc ca era inalt, ca altfel nu s-ar fi stiut ca e acolo) careia, cel mai mult in viata ii place sa se asculte vorbind… mult si gol.
Bisnita al carei rezultat au fost cele trei seri de “festival”, a pornit de sus si s-a pravalit pe scena.
Nu a fost NIMIC national in incropeala de anul acesta, ci doar o afacere dubioasa care, desi putea sa dea si roade artistice, a dat doar remuscari si regrete.
O rusine si transmisia TVR2 care nu mai este nici pe departe ceea ce era TVR acum cateva zeci de ani.
In concluzie, ma incearca un regret ca, fiind contemporan cu aceasta sarbatorire, a 60-a, n-am fost langa ea, insa si o bucurie ca, din pacate, “langa ea” ar fi insemnat pe acea scena si nu mi-as fi dorit!”, a scris Iordăchioae pe pagina de Facebook.
Festivalul de la Mamaia a fost organizat în acest an în zona Piațetei Perla, întrucât Teatrul de Vară este o ruină.