3dots.ro

John Travolta, momente dramatice la manșa unui avion: ”Am crezut că totul s-a sfârșit”

John Travolta, momente dramatice la manșa unui avion: ”Am crezut că totul s-a sfârșit”
Din articol:

John Travolta a mărturisit că o experiență pe care a trăit-o la limita dintre viață și moarte, în timp ce pilota un avion în 1992, l-a inspirat să accepte rolul din noul scurtmetraj “The Shepherd”.

“The Shepherd” este povestea unui tânăr pilot care încearcă să aterizeze în siguranță după ce avionul pe care îl pilota suferă o defecțiune electrică în plin zbor.

Situația este extrem de asemănătoare cu cea trăită pe propria piele de Travolta, pilot licențiat, în 1992.

Rememorând incidentul în timpul unei sesiuni din campania de promovare a filmului, în Londra, Travolta a împărtășit că a ”trăit experiența unei defecțiuni electrice totale” într-un avion pe care îl pilota, zburând deasupra orașului Washington D.C. cu familia sa.

“Știu cum se simte când crezi că vei muri. Aveam două motoare de avion bune, dar nu aveam instrumente, nu aveam electricitate, nimic. Și am crezut că totul s-a sfârșit”, a povestit actorul american, potrivit CNN.

În cele din urmă, a reușit să aterizeze în siguranță “ca printr-un miracol”, a spus el.

Tocmai acesta a fost motivul pentru care Travolta a fost atras de “The Shepherd”, care se bazează pe cartea lui Frederick Forsyth din 1975, cu același nume.

În scurtmetraj, Travolta joacă rolul unui samaritean care îndrumă un tânăr pilot (Ben Radcliffe) spre siguranță după ce se află “în pericol atunci când radio-ul și alimentarea cu energie electrică se opresc, lăsându-l izolat și cu combustibil limitat.

Travolta a spus că Radcliffe “a surprins acea disperare atunci când crezi că vei muri cu adevărat.”

Actorul din “Pulp Fiction” a declarat că povestea “The Shepherd” a rezonat profund cu el pentru că este despre “viață și moarte și cât de prețioasă este viața.”

 

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs