
Mădălin Voicu și Serghei Mizil nu mai sunt prieteni. «Mă face nevertebrat, din regnul animal, scursură, analfabet, bou»

Cu rădăcini în vechea nomenclatură, Mădălin Voicu și Serghei Mizil n-aveau cum să nu fie prieteni ”de-o viață”, dar după aproape 50 de ani, prietenia lor s-a rupt brusc în urmă cu ceva timp.
Motivele care au condus la ruperea relației dintre cei doi, au fost doar bănuite de media, speculându-se destul de mult asupra acestui subiect.
Spre deosebire de Becali și Mitică Dragomir, Mizil și Voicu chiar admit că s-au jignit, după ce și-au spus în toate felurile.
”Nu mă mai împac cu el niciodată, m-am săturat ca el să apară ca băiatul bun și eu lepra, mă face nevertebrat, din regnul animal, scursură, analfabet, bou, alcoolic”, spunea Serghei Mizil, care .
De altfel, tot Serghei Mizil a fost cel care la un moment dat a spus de ce s-au certat, afirmând că Mădălin Voicu a renunțat la prietenia cu el de dragul unei femei.
”Ce face măi, Paganini acum? El politician și violonist celebru care s-a certat cu mine și cu alții din cauza unei femei? Și ce a făcut aia, marea pictoriță?
L-a dat afară din casă și a schimbat yalele, l-a părăsit și maestrul doarme acum pe canapea acasă la mama lui în bibliotecă. Vai de el! Uite pentru ce le-a dat ăsta cu șutul prietenilor lui de-o viață”, a citat Denise Rifai o declarație mai veche de-a lui Serghei Mizil, înainte de a-l întreba pe Mădălin Voicu de ce a rupt de fapt prietenia.
”Nu am rupt-o eu! El trebuia să vină la botez, fusese ziua mea cu o zi înainte, pe 10 iulie.
Ne-am simțit bine, am dansat pe mese, ne-au cântat lăutarii… A doua zi nu a mai venit. Nu întreb, nu știu care e cauza.
Însă ce a spus, în proporție de 90 la sută este adevărat. Pentru că Serghei a simțit că eu am fost scos din cercul de prieteni și de vechi amici de către pictoriță.
Și aici are dreptate. Nu pot să-l contrazic! Însă el e prea pornit. Și atunci de fiecare dată când îl întreabă cineva de mine, de oftică, de supărare, încearcă să mă împungă, și eu sunt supărat pe mine că am fost influențat de o muiere.
Dar eu nu am vorbit niciodată despre el la vreo emisiune în ultimii 10 ani, nu am vorbit niciodată nimic despre el. E prima dată când dau un răspuns, la o întrebare, dar să iau eu din proprie inițiativă cuvântul să vorbesc despre Serghei, care mi-e ca frate…
Eu nu am vorbit niciodată urât despre el. Nu știu când o să-i treacă dileala asta, poate într-o zi cineva îi va spune: ”Bă, ajunge, nu mai vorbi de ăla de rău și de urât!”, a spus Mădălin Voicu.
”Sunt șanse să vă reîmpăcați?”, l-a întrebat Denise Rifai.
”Eu îmi doresc, dar nu cred că va înțelege că vinovatul principal de despărțirea noastră e el, în afară că eu mi-am recunoscut vina”, a mai spus Mădălin Voicu.