
Oana Roman, tatălui ei, Petre Roman: «Eu tot îl iubesc, chiar dacă pentru el eu nu prea mai exist»

Oana Roman încheie un an destul de complicat în existența ei, în care s-a despărțit de tatăl fiicei sale, cu speranța că cea mică nu va fi nevoită să treacă prin aceleași experiențe traumatizante ca și ea.
Tatăl Oanei, fostul premier Petre Roman, pare să fi fost cu totul absorbit de noua familie, pe care și-a întemeiat-o după ce a divorțat de Mioara, în 2007, după 34 de ani de căsnicie. Cel puțin așa spune fiica sa, care, deși ajunsă la 43 de ani, se consideră un copil neglijat.
Internată în spital alături de fiica ei, Isabela, diagnosticată cu gripă, Oana Roman a avut timp să reflecteze asupra lucrurilor personale și a decis să vorbească despre ce lucruri o macină.
"Stând în spital și apoi în casă, fără să am vreo preocupare, am făcut un bilanț. A fost un an mai bun. M-am transformat fizic în bine, am o casă nouă, am un proiect profesional, am câștigat noi prieteni, m-am maturizat cumva. Am pierdut lucruri de care, probabil, nu aveam nevoie. Am o singură lipsă majoră!
Tata a uitat de mine anul ăsta. Și de ziua Isei, și de ziua mea și, mai ales, de Crăciun! Și la 43 de ani tot copilul lui sunt. Un semn sau un cadou oricât de neînsemnat ar fi contat mult, mai ales pentru Isa! Știu, o să spună lumea că lucrurile astea nu se spun public, dar măcar să nu mai creadă nimeni că sunt fata lui tata! Eu tot îl iubesc, chiar dacă pentru el eu nu prea mai exist", a scris Oana Roman pe Instagram.