Desemnarea câștigătorului ediției din acest an al concursului ”Românii au Talent”, Rareș Prisacariu, a stârnit o serie de dezbateri: este sau nu memorarea un talent, și-a ales sau nu textele pe care le-a memorat Rareș Prisacariu sau nu a fost altceva decât o regie ieftina de sensibilizat publicul? ?
Printre cei care contestă premierea puștiului de numai șapte ani se numără și în expertul securitate Hari Bucur-Marcu, care a avut o reacție acidă pe pagina sa de Facebook.
”Copiii de șapte ani nu au discernământ. Nici natural și nici legal. Desigur, la vârsta lor de șapte ani, întâlnim copii superdotați, precoci, uneori cu trei-patru ba chiar cu cinci ani înaintea leatului, cu inteligență superioară vârstei, dar fără discernământ.
Adică, chiar dacă pot citi și scrie cu câțiva ani înaintea altora de aceeași vârstă cu ei, copiii de șapte ani nu își pot alege lecturile sau domeniile de studiu, în urma vreunui proces intelectual deliberat, ci pot face doar la fel cu ceilalți copii de aceeași vârstă, care nu știu să citească și să scrie decât idei simple, pe alte subiecte: fie că citesc cuminți exact ce li se spune, fie că au ei chef să facă ceva anume, fără să știe de ce”, scrie Hari Bucur-Marcu .
Hari Bucur-Marcu invocă în argumentația sa și un caz asemănător, petrecut în urmă cu un secol, cu o studentă ce putea să își recite toate cursurile. Cu toate acestea, ea nu a primit niciodată nota maximă.
”Pe la mijlocul deceniului 1930, la Academia de Studii Economice era o studentă care putea să recite toate cursurile, pe care le învățase pe de rost, fără efort.
Îi spuneai primele două cuvinte dintr-un paragraf și ea continua să îți spună textul din paragraful respectiv, cu deplină exactitate. Cu toate astea, niciun profesor nu i-a dat vreodată nota maximă, la niciun examen.
Sper că vă dați seama de ce. Adică, pe vremea aceea, memorarea și reproducerea textelor, oricât de ample și de complicate, nu erau considerate talente care să îi pună pe cei care puteau face asta înaintea altora, care nu puteau.
Dar care alții puteau să gândească cu mintea lor mai bine decât cel care memora perfect. Mai ales la o școală cum era ASE pe vremea aceea.
Pe vremea asta însă cel mai talentat român posibil este un puști de șapte ani, pe care l-au pus părinții și sponsorii pe o scenă televizată, să spună cu suflet și dicție texte de trei-patru pagini format A4, despre teme formulate de aduți. E o diferență, nu?”, a scris Hari Bucur-Marcu.
