Actorul Rutger Hauer a murit la vârsta de 75 de ani

Actorul olandez Rutger Hauer, cunoscut din filme ca ”Blade Runner” (1982) şi ”Sin City” (2005), a murit la vârsta de 75 de ani.

Agentul actorului a confirmat că el a murit pe 19 iulie, în Olanda, în urma unei boli fulgerătoare. Miercuri a avut loc ceremonia funerară, scrie Variety.

Actorul olandez Rutger Hauer, cunoscut din filme ca „Blade Runner” (1982) şi „Sin City” (2005), a murit la vârsta de 75 de ani. Agentul actorului a confirmat că el a murit pe 19 iulie, în Olanda, după o scurtă boală, şi că miercuri a avut loc ceremonia funerară, scrie Variety.

Născut pe 23 ianuarie 1944, în Olanda, Rutger Hauer a jucat în peste 150 de filme artistice şi de televiziune şi a câştigat în 1988 un Glob de Aur pentru interpretarea din filmul de televiziune ”Escape from Sobibor” (1987). A lucrat cu unii dintre cei mai apreciaţi regizori, precum Paul Verhoeven, Ridley Scott, Wim Verstappen şi Christopher Nolan.

Descoperit de regizorul Paul Verhoeven, care i-a lansat cariera la nivel internaţional cu ”Turkish Delight” (1973) şi ”Soldier of Orange” (1977), Rutger Hauer şi-a consolidat poziţia în cinematografie odată cu monologul din ”Blade Runner” (1982) al lui Ridley Scott.

La Hollywood a debutat în filmul ”Nighthawks” (1981), în care a jucat alături de Sylvester Stallone.

În luna aprilie a acestui an, Hauer a primit premiul pentru întreaga activitate la Lucca Film Festival.

În 2018, Hauer a fost prezent la la Berlinală pentru a prezenta filmul ”Samson”. Într-un interviu, declara că, la vârsta de 74 de ani, cel mai mult îşi doreşte să regizeze. ”Este ceea ce mi-am dorit să fiu, regizor, nu actor. Am avut vreo 12 proiecte, dar toate s-au dus, din diferite motive. Acum am un scenariu, «Rain Dogs». Cred că este unul bun”. Proiect nu a fost realizat.

Tot atunci, Hauer a vorbit şi despre modul în care se produce film în zilele noastre. ”Marile filme sunt industrie, astăzi, iar banii trebuie să se întoarcă cât de repede posibil. Cu un film mic ai puţin spaţiu în care să te mişti. În ultimele decenii, viziunea regizorului a avut de suferit, în marile filme. Caut curajul şi nu văd prea mult în majoritatea filmelor de astăzi”.

Rutfer Hauer a fost activ şi în cauze sociale şi un susţinător al organizaţiei Greenpeace, fondator al Starfish Association, organizaţie non-profit pentru conştientizarea cu privire la SIDA.

Rutger Hauer a avut o fiică, actriţa Aysha Hauer, din căsătoria cu Heidi Merz.