3dots.ro

Sharon Stone, exclusă de pe un site de întâlniri matrimoniale: Nu mă scoateţi din stup!

Sharon Stone, exclusă de pe un site de întâlniri matrimoniale: Nu mă scoateţi din stup!
Din articol:

În ciuda celor spuse prin popor, cum că pentru unele femei viaţa după 40 de ani ar deveni mai puțin fericită, într-un interviu oferite revistei Allure, actrița Sharon Stone declară că la 61 de ani se simte mai bine ca oricând în pielea ei, chiar mai bine decât în tinerețe

”Îmi place mult mai mult corpul meu acum și sunt foarte recunoscătoare pentru această stare. Când eram mai tânără, toată lumea îmi amintea de defectele pe care le avea corpul meu – ca era prea aşa, prea pe dincolo.

Când am început filmările la «Basic Instinct», au angajat un make-up artist care îmi punea kilograme de machiaj în fiecare zi şi, în fiecare zi, mergeam la cabina mea şi îndepărtam machiajul“, a mărturisit Sharon Stone.

Cu astfel de gânduri despre propria persoană, Sharon Stone a accesat aplicația Bumble, care le permite utilizatoarelor sale să găsească și să intre în contact cu cel mai apropiat mascul din zonă, folosind localizarea prin sistemul GPS.

Numai că, în urma plângerilor făcute de utilizatori, contul i-a fost șters, niciunul dintre ei nevenindu-le să creadă că o celebritate precum ea ar fi fost disponibilă pe aplicație, scrie BBC.

Stone a confirmat întâmplarea, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, în care critică administratorii aplicației pentru că i-au șters contul.

”Am intrat pe site-ul de întâlniri @bumble şi mi-au închis contul. Unii utilizatori au raportat că nu se putea să fiu eu! Hei @bumble, sunt exclusă pentru faptul că sunt eu? Nu mă scoateţi din stup”, a scris actrița pe Twitter.

Luni, reprezentanții Bumble au declarat că profilul lui Sharon Stone de pe aplicația respectivă a fost reactivat.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs