
Pregătiți-vă, în scurt timp Spider-Man ar putea mărturisi că este homosexual

Tom Holland, interpretul principal din "Spider-Man: Far from Home", este de părere că producătorii Marvel ar trebui să ofere mai multor eroi oportunitatea de a aparține comunității LGBTQ și crede că, într-un viitor episod al francizei, chiar și personajul pe care l-a interpretat, Spider-Man, ar putea dezvălui faptul că este homosexual.
Într-un interviu pentru Britain’s Sunday Times, Holland s-a declarat deschis față de posibilitatea de a interpreta un Spider-Man care și-a făcut publică orientarea homosexuală.
”Nu pot vorbi despre viitorul personajului pe care l-am interpretat pentru că nu știu cât depinde de mine acest lucru, dar am aflat câte ceva despre proiectele Marvel și vă pot spune că în următorii ani va crește gradul de reprezentare al diversității eroilor.
Lumea nu se mai reduce la dimensiunea unui tip alb, heterosexual, nu se sfârșește deloc în acel punct și este nevoie ca filmele să reprezinte mai mult decât tipologia unei astfel de persoane”, a declarat Holland.
Marvel a suportat o sumedenie de critici pentru faptul că între eroii prezentați nu apar personaje din comunitatea LGBTQ.
După aceleași canoane ale diversității, Spider-Man ar fi doar începutul, urmează să fie remodelate toate personajele copilăriei, și n-ar fi de mirare să afăm lucruri neașteptate chiar și despre Bălănel și Miaunel, Pic și Poc sau Lolek și Bolek…