Motivul pentru care Dragoș Pătraru și-a retras emisiunea ”Starea Nației” de la Prima TV
Emisiunea ”Starea Naţiei” iese din grila Prima TV, după cinci ani de difuzare continuă.
Cel care a făcut anunțul a fost chiar realizatorul emisiunii, Dragoş Pătraru, care a explicat motivele din spatele deciziei într-un clip video publicat pe YouTube.
”Dincolo de frecuşurile inerente, inclusiv editoriale, care-s normale, mai ales în cazul unei emisiuni care-şi ia toată libertatea posibilă şi uneori chiar mai mult decât atât, am decis să scoatem emisiunea de la TV”, a transmis Dragoş Pătraru.
Motivul este unul ”simplu”, explică prezentatorul: contractul a fost reziliat ”pentru neplată”.
”Relaţia comercială dintre cele două firme a devenit una toxică, în sensul că noi livram marfa la zi, fără nicio întârziere, iar clientul nostru nu plătea marfa livrată la timp, acumulând întârzieri pe care noi nu le puteam accepta.
Astfel, între a avea în continuare emisiune la televizor şi stima de sine, pe care aproape că o pierdusem, am ales să salvez stima de sine”, a spus Pătraru.
Pătraru a precizat că, în continuare, emisiunile ”Starea Naţiei” vor putea fi văzute zilnic, la liber, pe canalul de Youtube al emisiunii.
Prima TV a fost al patrulea post TV care a găzduit emisiunea lui Pătraru, creată în februarie 2013.
În perioada de început, ”Starea Naţiei” a fost difuzată la România TV, vreme de cinci ani. A trecut apoi apoi la TVR, la Digi 24 şi a revenit la TVR în 2017. Ultimii cinci au fost petrecuţi la Prima TV.