
Toni Grecu: «Vaccinarea pe ritm de manele ar fi cool. Să moară duşmanii mei și Covidul între ei!»

Controversată, pentru unii, implicarea maneliștilor în susținerea campaniei de vaccinare este văzută, inclusiv de factorii de decizie în domeniu, ca o acțiune ce poate avea succesul scontat.
Toni Grecu, fostul șef al grupului umoristic ”Divertis”, unul dintre cei care au trecut prin boală, e unul dintre cei care este de acord cu această idee, considerând că vaccinarea pe ritm de manele ar fi o acțiune cool.
“Eu cred că aşa ceva ar avea nu doar un mare impact asupra publicului din România, ci şi un succes deosebit. Ia să ne gândim…
Să spunem că vaccinarea s-ar face pe ritm de manele. Nu ar veni omul să se vaccineze? Eu cred că da.
Vaccinarea pe ritm de manele ar fi cea mai cool acţiune organizată de autorităţi în ultimii ani într-o ţară exotică, care oricum nu vrea să recunoască cât de exotică este”, spune Tonic Grecu, o declarație ce pare a fi ruptă dintr-o scenetă Divertis.
Toni Grecu crede că maneliștii au un cuvânt greu de spus în România, puţine vedete publice din România având impactul public pe care îl au aceștia.
“Personal, recunosc, nu am succesul unui Tzancă Uraganul sau al unui Vali Vijelie. Nu am nici capacitatea lor de a electriza mulţimile, de a le scoate din starea lor obişnuită şi de a le oferi o altă stare de spirit.
Dar oamenii de genul celor pe care i-am menţionat mai înainte o au. Atunci, nu văd niciun impediment serios în a-i implica în această chestiune. Desigur, cu menţiunea absolut obligatorie ca şi ei să-şi dorească!”, adaugă acelaşi Toni Grecu.
În plus, fostul șef al “Divertis” e convins că termenul de Covid-19 îşi va găsi cât de curând locul în melodiile manelștilor, chiar el dând pe loc un posibil titlu al unei manele ce ar putea să ”rupă” în trending Youtube.
“Sigur se vor naşte şi melodii despre COVID, mai ales în perioada în care ne vom mai relaxa. Nu prea cred că vom scăpa de refrene celebre, precum ”Să moară duşmanii mei și Covidul între ei!”, spune, cu umor, Toni Grecu.