Tudor Chirilă, enervat de un spectator, la teatru: ”Dă-l dracu’ de telelefon, băi nene!”
Nu c-ar fi foarte greu, având în vedere temperamentul lui Tudor Chirilă, un spectator a reușit să-l enerveze în timpul spectacolului cu piesa ”Căsătoria”, de N.V. Gogol, pusă în scenă la Teatrul de Comedie.
Chirilă nu ezită să spună că, dacă era o scenă în care ar fi apărut, adică, dacă ar fi putut lua el decizia, cu siguranță ar fi oprit spectacolul.
Tudor Chirilă: ”Probabil că dacă era scena mea aș fi oprit spectacolul”
”Telefoanele mobile au apărut la noi prin 96. De atunci au trecut 28 de ani și ele încă mai sună în sala de spectacol. Cum s-a întâmplat aseară la Căsătoria la Teatrul de Comedie.
Probabil că dacă era scena mea aș fi oprit spectacolul. Măcar pentru a-l face să înțeleagă pe proprietar cât de nasol e pentru un actor să-i fie întreruptă concentrarea.
Aș mai adăuga că vedem fețele luminate de ecrane, că vedem, fără să ne dorim asta, telefoanele îndreptate spre noi filmåndu-ne și aș zice că e urât, urât rău. Teatrul nu e cinematogaf.
Teatrul e un loc în care publicul se conectează cu actorii și invers. Conexiunea asta este fragilă, firavă, ușor de frânt. Dă-l dracu’ de telelefon, băi nene, nu e nevoie să spui lumii că ai fost la teatru. Sau nu, poți s-o spui, nu mai tre’ s-o și arăți. Poate în seara asta avem mai mult noroc. Tot la Comedie, tot la Căsătoria”, a scris Tudor Chirilă.
”Dacă te plictisești, dă drumul la ceva cu sonor”
Unul dintre comentarii a provocat și el o altă reacție din partea actorului.
”Câteodată te mai si plictisești, nu toate piesele si actorii au harul să te țină lipit, stană de piatră cu ochii holbați. Mai sunt cazuri în care îți scrie copilul ceva. Sunt situații si situații, nu doar nesimțiți. Daca nu e sunet și lumina e la minim, nu e apt să scoată pe un actor bun din rol, să uite replicile.
Sunt excepții oricum, câțiva în sute de persoane. Se mai și speculează tema, că atrage polemici și adora lumea să-i facă pe alții nesimțiți, punându-și astfel în valoare bunul simț nemaivăzut”, a comentat Monica.
Replica lui Tudor Chirilă a venit foarte rapid: ”Monica, deci, dacă te plictisești îți deschizi telefonul și dai drumul la ceva cu sonor eventual. Că, na, ești singur în sală. Ce raționament…”